Fotbal intern

Dan Nistor oferă involuntar declarația serii: “Am jucat cu trei jucători sub U21. N-a fost nicio problemă cu suporterii, ei au aruncat cu bricheta, eu le-am dat-o înapoi” ?

05.10.2019 | 23:30
Dan Nistor ofera involuntar declaratia serii Am jucat cu trei jucatori sub U21 Na fost nicio problema cu suporterii ei au aruncat cu bricheta eu leam dato inapoi
ADVERTISEMENT

FCSB și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1, derby-ul programat în etapa a 12-a din Casa Pariurilor Liga 1. La finele meciului de pe Arena Națională, căpitanul oaspeților, Dan Nistor, a declarat că echipa sa merita victoria, având în vedere că trebuia să beneficieze de o lovitură de pedeapsă la sfârșitul primei reprize. În plus, Nistor a oferit involuntar declarația serii, susținând că Dinamo a jucat cu trei jucători “sub U21”.

Dan Nistor, declarația serii după FCSB – Dinamo

Dan Nistor consideră că Dinamo merita victoria în derby-ul cu FCSB, amintind de penalty-ul de care echipa sa trebuie să beneficieze la sfârșitul primei reprize, după intervenția cu mâna a lui Iulian Cristea la șutul lui Mihai Popescu.

ADVERTISEMENT

Dan Nistor a ieșit din nou în evidență cu declarațiile oferite la sfârșitul partidelor, susținând că Dinamo a jucat pe Arena Națională cu trei jucători “sub U21”: “Am avut penalty clar, toată lumea l-a văzut înafară de Istvan Kovacs. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar am avut două penalty-uri, eu știam de unul, dar mi-a zis domnul președinte că am avut două. Am avut ocazii uriașe, cu poarta goală. Suntem mulțumiți de ceea ce am arătat pe teren, am jucat cu trei jucători sub U21, am arătat bine. N-a fost nicio problemă cu suporterii, au aruncat cu bricheta, noi am dat-o înapoi“.

FCSB și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1. Sursă Foto: Sportpictures
FCSB și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1. Sursă Foto: Sportpictures

Filip Mrzljak recunoaște că a avut emoții la primul derby

Filip Mrzljak a disputat sâmbătă seară pe Arena Națională primul derby FCSB – Dinamo din carieră. La sfârșitul jocului încheiat 1-1, mijlocașul croat a recunoscut că a avut emoții la prima apariție într-un Derby de România și consideră că echipa sa merita victoria.

ADVERTISEMENT

Puteam mai mult astăzi, am avut ocazii mai mari decât ei, două șuturi în bară. A fost foarte frumos în derby, am fost foarte emoționat, când ai așa fani e foarte frumos. Mie mi s-a părut că a fost un meci echilibrat, un meci plăcut pentru suporteri, dar noi meritam trei puncte. Au fost petarde, de asta arbitrul a decis să întrerupă jocul. E decizia lui, nu cred că a greșit, a respectat regulamentul“, a declarat Filip Mrzljak.