Sport

Dan Nistor vrea să fie convocat la națională împreună cu colegul său, Chipciu: „Cred că noi doi am ajuta echipa mult”

Dan Nistor nu exclude o convocare la echipa națională. Mijlocașul lui U Cluj consideră că Mircea Lucescu are nevoie atât de el cât și de Alexandru Chipciu, colegul din echipă
28.08.2024 | 10:45
Dan Nistor vrea sa fie convocat la nationala impreuna cu colegul sau Chipciu Cred ca noi doi am ajuta echipa mult
Dan Nistor așteaptă o convocare la națională alături de colegul său Chipciu. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Dan Nistor se află într-o formă foarte bună la U Cluj, revelația noului sezon din Superliga. Experimentatul mijlocaș nu exclude posibilitatea să fie convocat de Mircea Lucescu la echipa națională. Ba mai mult, acesta vrea să fie coleg cu Chipciu și la prima reprezentativă.

Dan Nistor așteaptă convocarea la echipa națională

Ajuns la U Cluj în februarie 2023, după despărțirea de Universitatea Craiova, Dan Nistor a devenit rapid un om de bază în echipa lui Ovidiu Sabău. Împreună cu Alexandru Chipciu, cei doi au contribuit decisiv la multe dintre rezultatele bune obținute de echipă.

ADVERTISEMENT

Recent, experimentatul mijlocaș a vorbit despre posibilitatea de a fi convocat de Mircea Lucescu la echipa națională. Nistor consideră că atât el cât și Chipciu pot ajuta prima reprezentativă.

„(n.r. Crezi că vei fi convocat la echipa națională?) Nu știu. Dânsul (n.r. Mircea Lucescu) decide de cine are nevoie la lot. Pentru mine ar fi ceva senzațional să fiu la echipa națională.  

ADVERTISEMENT

Eu și Alex Chipciu nu părem că avem 35 sau 36 de ani. Cred că noi doi am ajuta echipa mult. Dacă ținem cont că vin de la țară, a fost greu pentru mine să ajung la lotul național, dar cât am ajuns, a fost bine”, a spus Dan Nistor la DigiSport.

ADVERTISEMENT

Cifrele lui Dan Nistor și ale lui Alexandru Chipciu

Dan Nistor a bifat în noul sezon 7 apariții, a marcat 4 goluri și a oferit 2 pase decisive. Pentru U Cluj, mijlocașul a strâns în total 66 de apariții, a marcat 24 de goluri și a oferit 15 assist-uri. La echipa națională, Nistor a debutat în noiembrie 2012, bifând de atunci doar 7 selecții.

Alexandru Chipciu a strâns tot 7 apariții în noul sezon, însă nu a marcat și nici nu a pasat decisiv până acum. Aflat la U Cluj din iulie 2022, jucătorul a strâns în total 87 de prezențe, 8 goluri și 6 pase decisive. La echipa națională, Chipciu și-a făcut debutul în august 2011 și a marcat 6 goluri în 47 de apariții.

ADVERTISEMENT

Chipciu, propus chiar de Ovidiu Sabău la echipa națională

După victoria cu Gloria Buzău (2-0 scor final), Ovidiu Sabău a vorbit despre elevii săi. Tehnicianul ardelenilor l-a propus pe Alexandru Chipciu la echipa națională: „Alex Chipciu a fost impecabil astăzi, și-a câștigat toate duelurile.

Felicitări tuturor. Din punctul meu de vedere, da, este clar o variantă pentru echipa națională. Domnul Lucescu se uită la meciuri, îl vede, sper să fie luat în calcul”, a declarat Ovidiu Sabău după meciul câștigat cu Buzău.