Dan Pavel, prezentatorul Survivor România, a făcut acum dezvăluiri uluitoare despre Jador și Ana! Eliminarea Faimoasei a stârnit o revoltă în mediul online. S-a făcut inclusiv o petiție prin care se cere să fie readusă în competiție.
Astăzi, 8 aprilie 2021, vin patru noi concurente în jungla din Republica Dominicană. Mulți urmăritori ai emisiunii au început să comenteze că acesta este motivul pentru care Ana ar fi fost scoasă din show.
După ce a urmărit interviul acordat de fetița lui Starlin în emisiunea prezentată de Teo Trandafir, prezentatorul de la Survivor România a făcut o serie de dezvăluiri despre Ana Porgras și despre Jador, cel care a nominalizat-o spre eliminare.
“Vreau să fiu tată de fată după ce am văzut-o pe asta mică. Plecarea Anei a creat o emoție foarte puternică. Nu se vede deocamdată un semn că ar veni o furtună. Lui Jador îi pare rău. Concurentele erau pregătite deja înainte de plecarea Anei. Nimeni nu o înlocuiește pe Ana, gladiatoarea noastră.
În momentul în care intră pe traseu, arată minunat toți. La capăt, au o recompensă care îi ajută să supraviețuiască. Ei se armonizează, tot acest complex de lupte și pe teren, și în tabără, este Survivor.
Nu vor pleca de aici la fel cum au venit. Ana s-a regăsit, și-a găsit o spiritualitate care… nu că o pierduse, dar stătea undeva latent. Am apucat să vorbesc puțin cu ea. Cred că se întorc versiunea lor mai bună”, a declarat Dan Pavel, la Teo Show.
Raluca Dumitru este o fostă prezentatoare TV, susținută de multe vedete de la noi, printre care se numără și Răzvan Botezatu. A doua concurentă care vine în junglă este Raluca Munte.
Ea a mai participat la un show al postului Kanal D: Puterea Dragostei. Și Irina Ceban este cunoscută de publicul de la noi din țară prin prisma unei alte emisiuni de succes: “Bravo, ai stil!”.
A patra concurentă care începe o nouă aventură în Republica Dominicană este Eva, antrenor de fitness. Tânăra locuiește în Brașov, iubește sporturile extreme și va fi în echipa Războinicilor.