Dan Petrescu a fost ofertat de Celtic! “Chiar am fost foarte aproape să accept!”

Francisc Oprea   
în CFR Cluj
07/08/2019, 11:15
Dan Petrescu a fost ofertat de Celtic! “Chiar am fost foarte aproape să accept!” GALERIE FOTO
Dan Petrescu a fost ofertat de Celtic! "Foarte aproape am fost să accept" Dan Petrescu putea fi antrenorul adversarei CFR-ului. Sursă Foto: Sportpictures.eu

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, echipă ce întâlneşte Celtic miercuri, în prima manşă a turului trei preliminar din Champions League, a dezvăluit că a fost foarte aproape de a ajunge antrenor la scoțieni. Motivul pentru care înțelegerea nu s-a putut concretiza a fost contractul pe care Petrescu îl avea în Rusia, la Dinamo Moscova.

Dan Petrescu putea ajunge antrenor la Celtic

Dan Petrescu a devenit un antrenor tentant pentru echipele din Europa în urma performanțelor reușite la Unirea Urziceni. Actualul antrenor de la CFR Cluj a câștigat campionatul cu formația din Ialomița, cu care a bifat și o participare în grupele Ligii Campionilor. După reușitele din România, Dan Petrescu a ajuns la Kuban Krasnodar, iar ulterior a semnat cu Dinamo Moscova, echipă cu care se afla sub contract în momentul în care a fost căutat de Celtic. Dan Petrescu a vorbit despre acest subiect în conferința de presă premergătoare meciului pe care CFR Cluj îl joacă împotriva campioanei scoției, miercuri de la ora 21:00.

Un prieten m-a invitat în Scoţia, dar în acel moment eram la un alt club, cu un contract foarte bun şi i-am spus acestui agent că sunt foarte interesat să antrenez Celtic, dar că am un contract foarte bun şi nu vreau să plec de la echipă. Cred că eram la Dinamo Moscova sau ceva de genul. Nu mai ştiu exact despre ce club era vorba, dar eram sub contract. Ştiu că Celtic a venit cu o ofertă, dar, din păcate pentru mine nu a fost la momentul potrivit”a dezvăluit Dan Petrescu.

Dan Petrecu putea ajunge antrenor la Celtic. Sursă Foto: Sportpictures.eu
Dan Petrecu putea ajunge antrenor la Celtic. Sursă Foto: Sportpictures.eu

Foarte aproape am fost să accept. Nu am ajuns acolo entru că aveam un contract şi le promisesem oamenilor de acolo că voi rămâne. Dar ar fi fost fantastic pentru mine. Este un club fantastic. Cred că orice antrenor din lumea asta şi-ar dori să o antreneze pe Celtic”, a adăugat Petrescu.

CFR Cluj întâlnește Celtic Glasgow în turul trei preliminar al Champions League. Prima manșă se joacă miercuri, la Cluj, de la ora 21:00, iar returul este programat marțea viitoare, în scoția. Dacă va trece de Celtic, campioana României va întâlni Slavia Praga în play-off-ul pentru Liga Campionilor.

  • 3 titluri de campion al României, o Supercupă și o Cupă a Chinei are Dan Petrescu în palmares
  • 3 participări are CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles