Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dan Petrescu a semnat pe 3 ani cu CFR Cluj. Neluțu Varga: „Negocierile au durat foarte puțin”. Update exclusiv

Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj, aceasta este vestea momentului în fotbalul românesc, după ce ardelenii au pierdut cu FCSB, scor 0-1.
15.04.2024 | 11:22
Dan Petrescu a semnat pe 3 ani cu CFR Cluj Nelutu Varga Negocierile au durat foarte putin Update exclusiv
Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj! Nelu Varga a oferit toate detaliile! Exclusiv // Foto: Sportpictures
ADVERTISEMENT
15-04-2024
08:25

Neluțu Varga despre revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj: „«Antrenorul titlu» s-a întors acasă!”

Neluțu Varga a reconfirmat știrea revenirii lui Dan Petrescu la CFR Cluj și a oferit o primă reacție, în exclusivitate pentru FANATIK SUPERLIGA.

„Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa.

Acum vrem să creionăm o strategie care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că «antrenorul titlu» s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară”, a declarat patronul lui CFR Cluj.

Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj! Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA de la Prima Sport 1, a dezvăluit faptul că Nelu Varga i-a transmis că Dan Petrescu tocmai s-a înțeles cu ardelenii!

Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj! Nelu Varga a oferit toate detaliile! Exclusiv

„Gigi Becali va avea serios de furcă în sezonul viitor. Nelu Varga tocmai mi-a transmis că Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj începând din vara acestui an. A semnat pe o perioadă de 3 ani”, a spus Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA de la Prima Sport 1.

ADVERTISEMENT

FANATIK dezvăluia în urmă cu o săptămână că Dan Petrescu va veni în România pentru a negocia un nou contract cu Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj.

Vestea venirii lui Dan Petrescu la CFR Cluj a apărut pentru prima dată după victoria ardelenilor în fața Rapidului, scor 4-1. Chiar dacă i-au umilit pe giuleșteni, foștii campioni își doreau un antrenor de clasă.

ADVERTISEMENT

Pe banca lui CFR Cluj atât la jocul cu Rapid, cât și la eșecul cu FCSB, 0-1, au stat Francisc Dican (56 de ani) și Ovidiu Hoban (41 de ani).

Dan Petrescu a revenit în România: „Nu sunt robot”

„E bine când se vorbeşte de tine. Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta. Am nevoie de puţină pauză şi e normal. Nu prea am mai văzut meciuri din România, nu prea mai ştiu ce e aici, decât rezultatele. Nu am mai urmărit niciun meci, că nu am avut unde.

ADVERTISEMENT

Vă daţi seama, acolo (n.r. la CFR Cluj) au fost cele mai mari succese ale mele şi e normal să se speculeze aşa. Mi-e dor de fotbal, asta e clar. La CFR Cluj m-am simţit bine tot timpul. Dacă voi merge acolo, e clar că mă duc ca acasă. Acum însă am nevoie de o pauză”, a spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu, omul-titlu, vine pentru a patra oară la CFR Cluj!

Dan Petrescu (56 de ani) a câștigat patru titluri de campion cu CFR Cluj: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020 și 2021-2022. În plus, „Bursucul” mai are un campionat câștigat în România cu Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009, dar și o Supercupă a României, în 2015-2016 cu ASA Târgu Mureș. În sezonul 2014-2015 a câștigat și Cupa Chinei cu Jiangsu Guoxin.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu ajunge astfel pentru al patrulea mandat la CFR Cluj, după ce s-a despărțit de Jeonbuk. În sezonul 2017-2018, „Bursucul” a pregătit prima dată echipa vișinie. Au urmat sezoanele 2019-2020 și 2021-2023, ultima dată a condus echipa în 103 meciuri.

ADVERTISEMENT