Dan Petrescu ne asigură de calificarea la EURO: “2-1 cu Suedia și 1-1 în Spania!” Despre meciul cu Dinamo: “Am avut penalty clar”

Francisc Oprea   
în CFR Cluj
10/11/2019, 22:13
Dan Petrescu ne asigură de calificarea la EURO: “2-1 cu Suedia și 1-1 în Spania!” Despre meciul cu Dinamo: “Am avut penalty clar”
Dan Petrescu a oferit un pronostic pentru meciurile echipei naționale. Sursă Foto: Sportpictures

CFR Cluj și Dinamo au terminat la egalitate, 0-0, în ultimul meci al rundei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1. După jocul de la București, Dan Petrescu a vorbit despre șansele echipei naționale de a se califica la EURO, pe care le consideră mari, iar despre meciul disputat pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, antrenorul campioanei susține că echipa sa a dominat în repriza secundă și putea obține victoria.

Dan Petrescu, pronostic pentru dubla naționalei

După meciul cu Dinamo, Dan Petrescu a dat un pronostic pentru următoarea dublă a naționalei României. Antrenorul celor de la CFR Cluj declară că meciul cu Suedia va fi câștigat cu 2-1, în timp ce în Spania tricolorii vor reuși remiza ce ar aduce calificarea.

Dacă aș fi la națională, aș fi fost criticat în fiecare minut. Chiar dacă eram calificați, tot s-ar fi găsit ceva. Oricine ar fi la națională, ar fi criticat. Liniște poate ai avea doar dacă ai câștiga toate meciurile. Eu sunt convins că Deac ar trebui să joace cu Suedia, acuma nu știu dacă selecționerul crede la fel. Pentru Burcă nu va fi ușor, pentru că e debutat. Dar amândoi au experiența meciurilor europene, au mentalitate de învingători. Batem Suedia cu 2-1 și facem egal în Spania, 1-1. Eu le cam nimeresc de obicei“, a declarat Dan Petrescu.

Record de meciuri

CFR Cluj a ajuns la 30 de meciuri în acest sezon, iar Dan Petrescu declară că prima dată când dispută atât de multe meciuri până la jumătatea lunii noiembrie. Despre jocul cu Dinamo, antrenorul campioanei declară că prima repriză a fost echilibrată, dar după cum s-a jucat în partea a doua, echipa sa merita victoria.

Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, știam că sunt într-o formă foarte bună. Prima repriză a fost foarte echilibrată, în partea a doua nu țin minte un șut a lui Dinamo. Echipa a reacționat bine după cele două schimbări. Am avut penalty clar la Păun, două sau trei ocazii mari, dar nu am ce să-i reproșez arbitrului. Atât de multe meciuri ca antrenor n-am avut niciodată, 30 de meciuri din vară până acum, e un record și pentru mine și pentru CFR Cluj. Mie-mi place să muncesc zi de zi, dar parcă a fost prea mult acum. E foarte greu să gestionezi atâtea meciuri, mai ales că e presiunea pe noi. Suntem campioana și trebuie să câștigăm meci de meci“, susține Petrescu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles