Sport

Dan Petrescu, atac la fanii Universității Craiova: “E ceva ce nu îmi place în țara asta”

Dan Petrescu nu a fost deranjat de înfrângerea suferită de echipa sa la Craiova, scor 0-1. Ci mai degrabă de injuriile care i-au fost aduse de fanii olteni.
24.09.2021 | 00:22
Dan Petrescu atac la fanii Universitatii Craiova E ceva ce nu imi place in tara asta
ADVERTISEMENT

CFR Cluj este din nou eliminată repede din Cupa României, după 0-1 pe terenul Universității Craiova. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 63, de Lyes Huri.

Dan Petrescu nu avea așteptări prea mari de la acest joc, în care a folosit o formulă cu mulți jucători care nu prind primul 11 în mod normal. Nu a fost supărat pe jucătorii săi, pe care i-a felicitat pentru efort.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu, declarații după eliminarea CFR Cluj din Cupa României. Nu înțelege de ce a jucat cu Universitatea Craiova

Înjurat de fanii Universității, Dan Petrescu a răbufnit la final. Este convins că oamenii importanți din fotbalul românesc nu ar avea parte de un astfel de tratament la Cluj.

Petrescu a fost deranjat și de sistemul în care s-a făcut tragerea la sorți pentru Cupa României. Eliminată și anul trecut repede, formația lui Petrescu nu a prins urna capilor de serie. Și a avut ghinionul unei deplasări complicate la Craiova. Din nou antrenorul campioanei s-a plâns de problemele de lot.

ADVERTISEMENT

Cei care fac Cupa României să se gândească puțin. Campioana României să nu fie cap de serie? Nu pot să înțeleg! Asta este situația. Am venit cu jucătorii cu care am venit. Dar nu am ce să le reproșez. Nu știu dacă portarul putea să facă ceva, trebuie să revăd. Asta e situația de la club acum, avem patru atacanți care nu joacă.

Dan Petrescu s-a supărat pe fanii Universității Craiova. A fost înjurat în timpul meciului

Gondiu venea după șapte zile răcit. Dușan fără meci în picioare. Meci fără multe ocazii. Puteam să egalăm pe final. Echipa mai bună a câștigat. Dar jucătorii au dat totul, nu am ce să le reproșez.

ADVERTISEMENT

Mi-a plăcut Ștefan azi, m-a surprins pentru că nu avea meciuri. Nici pentru Tahiri nu e ușor, nu a jucat demult. Băiatul a dat tot. Avea nevoie de un atacant mai experimentat lângă el.

E ceva ce nu îmi place în țara asta, am fost devotat acestei țări ca fotbalist și antrenor. Sunt unele scandări de neînțeles. La Cluj nu o să vezi așa ceva. Eu sunt om civilizat, educat, am fost și pe la Londra. Dacă ei cred că este normal, să continue așa. Dar nu cred că e bine”, a declarat Petrescu la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu se teme că problemele ar putea continua și în campionat. Meci complicat la Arad, cu UTA

Dan Petrescu se teme că echipa sa ar putea avea probleme și în campionat, mai ales că înfruntă o adversară foarte tare, UTA. Una dintre echipele cu șanse mari la play-off în acest sezon.

“La UTA nu e ușor de câștigat. Nu știu dacă o va face cineva. Joacă 12 acasă, au un public fantastic și un antrenor foarte bun. Și-au odihnit și ei echipa pentru meciul de campionat, sunt mai buni decât anul trecut”, a declarat Petrescu.

UTA – CFR Cluj, meci din etapa a 10-a din Liga 1, este programat duminică, de la ora 21:00. Gazdele nu au pierdut pe propriul teren în acest sezon.

ADVERTISEMENT
Tags: