Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dan Petrescu, atacat după eliminarea CFR-ului din Conference League: „S-a exagerat că Lazio e o echipă mare!”. Video Exclusiv

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI s-a analizat prestația CFR Cluj din dubla cu Lazio, în care campioana României nu a avut șut pe poartă.
24.02.2023 | 11:26
Dan Petrescu atacat dupa eliminarea CFRului din Conference League Sa exagerat ca Lazio e o echipa mare Video Exclusiv
Dan Petrescu a abordat dubla cu Lazio cu obiectivul principal de a nu lua gol. CFR Cluj nu a avut șut pe poartă cu italienii. Sursă foto: Sportpictures.eu / Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a fost eliminată de Lazio din Conference League după 0-0 la Cluj, joi seară, și 0-1 la Roma, în urmă cu o săptămână. Deși scorul dă senzația de echilibru, italienii au avut în permanență situația sub control și au bifat o calificare fără prea mari emoții. Nici măcar în partida tur, când au jucat cu un om în minus mai bine de o repriză și jumătate.

Mihai Stoichiță a analizat dubla CFR Cluj – Lazio la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Ce concluzie a tras după declarația lui Camora

Pe de-o parte există acea senzație de neputință după dubla campioanei României cu Lazio. Dar, la fel de bine, se poate spune că ardelenii au ieșit onorabil din competiție. Mai ales dacă ținem cont de rezultatele foarte modeste, ba chiar jenante, pe care echipele din România le-au avut în ultimii ani în cupele europene. În acest context, un eșec la limită contra lui Lazio nu este nici pe departe o rușine.

ADVERTISEMENT

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Mihai Stoichiță a analizat dubla celor de la CFR Cluj contra lui Lazio. A remarcat abordarea ardelenilor, care în permanență au fost preocupați doar să nu primească gol. Și a subliniat ratarea uriașă a lui Krasniqi, din prima repriză, care ar fi putut întoarce soarta dublei manșe.

VEZI VIDEO AICI

“Concluzia pe care a tras-o Camora face lumină în tot ce s-a întâmplat aseară. A spus după meci că ‘jucând așa, nu vom pierde niciun meci de acum încolo în campionat’. Sesizez o nuanță, m-aș fi bucurat să spună că jucând așa vom câștiga toate meciurile de acum încolo.

ADVERTISEMENT

S-a jucat din punct de vedere al strategiei impuse de Dan Petrescu în primul rând pentru a nu lua gol și după aia să vedem, poate o să dăm. De aici și bilanțul de zero șuturi pe poartă. Șansa ar fi putut să fie cu ei pentru a ajunge în prelungiri dacă mult lăudatul Krasniqi… N-a putut să își stăpânească emoțiile și singur cu portarul a dat afară”, a explicat Mihai Stoichiță la FANATIK SUPERLIGA.

Mihai Stoichiță, convins că Lazio nu este o echipă atât de puternică pe cât s-a creat senzația pe parcursul dublei cu CFR Cluj: “Noi am dat tot, ei au conservat energia”

Directorul tehnic de la FRF consideră că această dublă a fost influențată și de senzația exagerată, indusă de Dan Petrescu, în ceea ce o privește pe Lazio. Cum că ar fi o echipă de un nivel foarte ridicat față de CFR Cluj. Mihai Stoichiță este convins că lucrurile nu stau chiar așa, chiar dacă a remarcat câteva aspecte importante din jocul italienilor.

ADVERTISEMENT

“A fost exagerat de amplificată senzația că Lazio este o echipă mare. Este o echipă foarte bună.Realist vorbind, impresia generală este că nu am fost sub ei din punct de vedere al organizării jocului pentru faza defensivă. Este vorba de intensitatea jocului italienilor. Ei la fiecare fază au accelerat emisiunea. Noi am dat tot aseară, iar ei și-au conservat energia pentru următoarea etapă.

Este mare diferență între numărul de sprinturi ale celor două echipe și numărul de execuții tehnice. Noi am fost niște eroi, Dan Petrescu i-a mobilizat. Nu cred că i se poate reproșa nimic. Clujul joacă tot timpul la fel, nu se adaptează situațiilor de inferioritate sau superioritate. Stilul e același. Nu deschide jocul pe benzi pentru a avea superioritate”, a mai spus Mihai Stoichiță la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici a fost de acord că lotul lui Lazio nu este chiar la cel mai înalt nivel al fotbalului european. Pe de altă parte, a vorbit despre senzația că italienii au jucat atât cât au avut nevoie pentru a-și asigura calificarea în faza următoare a competiției. Ar fi ridicat cu siguranță nivelul dacă ar fi marcat CFR Cluj și ar fi simțit că există pericolul de a rata calificarea.

Horia Ivanovici crede că Lazio ar fi arătat mai mult fotbal dacă ar fi avut calificarea pusă în pericol vreo clipă: “Le ascuțeam simțurile”

“Nici Lazio nu are mare lot. Gândiți-vă că stă în Ciro Immobile, care are 30 și ceva de ani. O echipă solidă, dar n-ai jucat cu Real Madrid ca să spui că nu există, e subiect închis. Rămâne senzația aia că am jucat ca niciodată, am pierdut ca întotdeauna. Dacă le dădeam un gol, oamenii jucau altceva.

Le ascuțeam simțurile, Începea să iasă valoarea, lejeritatea cu care echipele importante joacă fără presiune. Și îmi e că se termina un 3-1. Ei au jucat ecnonomicos, cât să ce califice. Cred că vedeam alt Lazio dacă le dădeam un gol”, a fost concluzia lui Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.

Puteți urmări Fanatik SuperLiga, emisiunea exclusivităților din sport, în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT