Dan Petrescu (58 de ani) ar putea ajunge la FCSB. Marți, 4 august, în direct la FANATIK SUPERLIGA, patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali (68 de ani) a confirmat faptul că, în urma unei discuții cu Mihai Stoica (61 de ani), ar accepta o venire a „Bursucului” la clubul său. Becali l-ar vrea pe Petrescu în rolul de director tehnic.
Ceea ce în urmă cu câțiva ani părea greu de realizat s-ar putea petrece în prezent: Dan Petrescu la FCSB. Liber de contract în ultimele sezoane din cauza unor probleme medicale, fostul antrenor de la CFR Cluj a început să apară tot mai des în spațiul public. A fost văzut în tribune la mai multe meciuri de campionat.
În curând, Dan Petrescu ar putea avea un angajament surpriză. Într-o intervenție avută marți, 4 august, la FANATIK SUPERLIGA, Gigi Becali a făcut o dezvăluire importantă. În urma unei discuții cu Mihai Stoica, cei doi au convenit să îi propună lui Dan Petrescu postul de director tehnic. Totul s-ar fi petrecut încă de acum două luni. Becali recunoaște că Petrescu este o persoană care îi place, ca om, însă l-ar vrea ca director tehnic, nu ca antrenor.
„Meme Stoica a vrut să-l ia. A zis ‘hai să lucreze cu noi. Să stea și în tribune, să le dea indicații’. Ar sta, mi-ar spune mie la pauză: ‘bă, Gigi, uite, aia trebuie, aia trebuie’. Eu aș vrea Dan Petrescu așa (n.r. director tehnic), dar nu antrenor. Mi-a zis Meme și am acceptat de acum două luni. Mi-a zis: ‘Bă, Gigi, îl luăm pe Dan’.
Eu am zis: ‘Da, mă, da, pe Dan oricând’. Mie îmi place de el, e prea cuminte omul. Ca om îmi place de el. Despre celelalte, treaba lui, fotbal ne-fotbal, că înjură, că nu. Nu mai înjură, cred. Repet, eu i-am zis lui Meme de acum două luni ‘Da, cu Dan Petrescu oricând să vină la noi‘”, a spus Gigi Becali, în emisiunea de la FANATIK. E important de subliniat că posibilitatea ca Dan Petrescu să lucreze la FCSB a fost anunțată în premieră de ProSport.
Gigi Becali este de acord cu faptul că Dan Petrescu reprezintă un nume uriaș în fotbal. Întrebat despre modul în care ar lucra cu fostul antrenor de la rivala CFR Cluj, patronul celor de la FCSB a spus îl vede pe acesta ca pe un profesor de fotbal. „Bursucul” ar superviza totul de undeva din tribună și ar veni cu sfaturi de valoare.
„Meme mi-a spus că el ar veni, să stea, să vadă, să spună, să ne dea informații, ce crede el, cum crede el, în timpul meciului. Chiar și la schimbări să ne spună: ‘uite, asta nu funcționează, asta nu funcționează’. Că el vede bine lucrurile. Să mă consulte pe mine. Să fie ca un fel de profesor pentru mine”, a mai adăugat Gigi Becali.
Dan Petrescu este liber de contract de un an, de când s-a despărțit de CFR Cluj. Acesta s-a aflat pe banca echipei din Gruia în startul sezonului 2025 – 2026. Tehnicianul și-a dat demisia în august anul trecut, după rușinea trăită de CFR în Suedia. Feroviarii au pierdut pe terenul lui Hacken, scor 2-7, în Conference League.
La scurt timp după ce Gigi Becali a anunțat, la FANATIK SUPERLIGA, că a discutat cu Meme Stoica în legătură cu o posibilă venire la FCSB a lui Dan Petrescu pe postul de director tehnic, managerul roș-albaștrilor a oferit o primă reacție pe acest subiect. În emisiunea MM la FANATIK, Meme s-a arătat puțin surprins de informație și a ținut să declare că lui Dan Petrescu nu îi place să se discute despre el. Drept urmare, notează că îi respectă dorința.
„Discuția este mult mai recentă. Lui Dan (Petrescu) nu îi place să se discute despre el. Tocmai de aceea am să îi respect dorința. Este un om cu care am lucrat, este prietenul meu, ne întâlnim, ținem legătura permanent, dar nu vreau să discut despre ceva ce el nu ar dori. Nu se pune problema. (n.r. Nu se pune problema să discuți sau ca el să vină la FCSB?) Mă opresc la subiectul ăsta. Nu pot să discut. Am spus în urmă cu ceva timp că ne-am întâlnit și nu i-a picat bine asta. De aceea, vreau să-l respect și nu discut subiectul acesta”, a spus MM.