Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a oferit câteva declarații halucinante după victoria în fața celor de la FCSB, scor 1-0, succes care îi apropie și mai mult pe ardeleni de titlu.
Deși a obținut o victorie și s-a distanțat în clasamentul din Casa Pariurilor Liga 1 la șapte puncte de FCSB și Universitatea Craiova, tehnicianul ardelenilor a luat foc la finalul întâlnirii.
”Singurul lucru pozitiv este rezultatul. Sunt nemulţumit de toţi jucătorii, dar şi de mine. Meciul cu Gaz Metan Mediaş, când trebuia să fie 10-0 și am jucat precum Barcelona, ne-a cam luat mințile”, a spus Petrescu.
Antrenorul liderului a precizat că portarul Giedrius Arlauskis a fost cel mai bun jucător al formației sale și fără el scorul ar fi fost 5-2 pentru FCSB. El și-a criticat ceilalți jucători despre care a spus că jucat sub nivelul lor.
”S-a văzut că FCSB a fost mai proaspătă. Dacă jucăm aşa, nu terminăm în primele 3. Pierdem 7 meciuri la rând dacă jucăm aşa. Nu ne-a dominat nimeni aşa, nici Sevilla, nici Celtic. Nu am reuşit să-i facă să înţeleagă cât de greu este meciul”, a declarat Petrescu.
”Nu avem program încărcat. Depinde de mine şi de jucători ce facem. Sunt îngrijorat, echipa nu a putut nimic. Mi-au plăcut doar jucătorii care au venit de pe bancă, singurii pe care i-am remarcat”, a continuat ”Bursucul”.
Dan Petrescu consideră că FCSB a fost echipa mai bună și ar fi meritat un rezultat de egalitate și spune că e prima oară de când el e la CFR Cluj când echipa se prezintă astfel la un meci.
”Depinde doar de Arlauskis. El va juca până la final. Ar fi extraordinar să termine campionatul cu noi. E viitorul lui, el decide ceea ce este mai bine pentru el. Ţucudean mai are contract până pe 30 iunie”, a încheiat Petrescu.
CFR Cluj a învins FCSB, scor 1-0, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului campionatului intern și s-a distanțat la șapte puncte în clasament față de ”roș-albaștrii” și de Universitatea Craiova. Partida a fost decisă de un autogol de cascadorii râsului al lui Ovidiu Popescu, găselnița lui Gigi Becali pentru postul de fundaș stânga în contextul accidentărilor lui Panțîru și Soiledis.