Sport

Dan Petrescu, îndemnat să plece de la CFR Cluj: „M-am săturat de văicăreala lui! Mă mir de jucători că rezistă!”

Ion Crăciunescu (71 de ani), fostul arbitru FIFA, a vorbit în termeni duri despre Dan Petrescu (54 de ani), pe care îl îndeamnă să-și dea demisia de la CFR Cluj.
26.04.2022 | 21:36
Dan Petrescu indemnat sa plece de la CFR Cluj Mam saturat de vaicareala lui Ma mir de jucatori ca rezista
Ion Crăciunescu (71 de ani), fostul arbitru FIFA, a vorbit în termeni duri despre Dan Petrescu (54 de ani), pe care îl îndeamnă să-și dea demisia de la CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Dan Petrescu este unul dintre cei mai galonați antrenori din Casa Pariurilor Liga 1. Însă, totodată, acesta este cunoscut pentru faptul că obișnuiește să se „plângă” în cadrul conferințelor de presă.

Dan Petrescu, îndemnat să plece de la CFR Cluj

Ion Crăciunescu susține că este sătul de „văicărelile” lui Dan Petrescu, astfel că îl îndeamnă, în mod direct, să-și dea demisia de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

„M-am cam săturat! Eu, de la televizor, nu mă mai uit la declarațiile de după meci cum mă uitam înainte. M-am săturat de văicăreala lui, de clișeele lui, cred că și jucătorii intră în teren obosiți.

Cred că ar trebui o schimbare, cred că ar fi bine și pentru el să meargă în altă parte. Nu mai merg lucrurile cum și le-au propus. Eu așa simt. În vestiar ce transmite? Eu mă mir de jucători că rezistă”, a declarat Ion Crăcinescu, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu s-a plâns de arbitraj la finalul partidei caritabile CFR Cluj – Dinamo Kiev 0-0

Zilele trecute, Dan Petrescu a criticat arbitrajul lui Szabolcs Kovacs de la partida CFR Cluj – Dinamo Kiev, 0-0, asta deși meciul a fost unul caritabil.

„Asta este, a venit fratele lui Kovacs acum, a fost Kovacs (n.r. Istvan), următorul meci vine sora lui Kovacs, apoi fata lui Kovacs sau băiatul. Și după aia o continuăm… Ok, e meci amical, dar dacă e penalty, mă, băiatule, dă, mă, penalty că a fost clar! Două au fost la aceeași fază.

ADVERTISEMENT

Ce dacă e meci charity? Dacă ei aveau şi nu le dădea, ziceam bravo, tată! Dacă nu mi-ai dat mie, de ce nu mi-ai dat?!

Dar nu înțeleg cum poate fi trimis fratele lui Kovacs, după ce a făcut meciul praf cu FCSB, când ne-a lăsat în 10 din minutul 40 sau cât a fost. Nu ar trebui să vorbesc despre acest lucru, dar, sincer, nu înțeleg logica acestei delegări.

ADVERTISEMENT

Cum poți să-l trimiți pe fratele lui Kovacs? Sincer acum! Cu tot respectul pentru el şi pentru fratele lui… Deja ați comis-o, ne-ați curățat.

Lăsați-ne şi pe noi în pace, să jucăm fotbal. Mă uitam la Benzema, că a ratat penalty. Bine că primește! Noi n-am mai primit un penalty nu mai ştiu de când”, a declarat Dan Petrescu, la finalul partidei caritabile CFR Cluj – Dinamo Kiev.

Dan Petrescu a revenit pe banca celor de la CFR Cluj, în luna august a anului trecut, după ce Marius Șumudică a fost demis.

ADVERTISEMENT