Dinamo și CFR Cluj își măsoară în această seară forțele pe Arena Națională, în etapa cu numărul 6 din play-off-ul Superligii. Antrenorul echipei oaspete, Dan Petrescu, a făcut un gest frumos înainte de lovitura de start a derby-ului.
De la o etapă la alta, play-off-ul Superligii României devine din ce în ce mai interesant. CFR Cluj are nevoie de o victorie în această seară pe Arena Națională pentru a mai spera să ajungă la puncte FCSB-ul. Dinamo, în schimb, joacă fără presiune. Câinii roșii vor să își facă fanii fericiți în acest final de sezon.
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a făcut un gest de clasă chiar înainte de lovitura de start a partidei. Antrenorul feroviarilor este extrem de iubit în Capitală, iar fanii din spatele băncii tehnice au dorit să facă o poză cu acesta.
Reporterii FANATIK au surprins un moment extrem de interesant. Dan Petrescu a mers în fața micilor fani din tribune, a luat telefonul în mână și a făcut un selfie cu aceștia. Copiii i-au mulțumit respectuos antrenorului, care s-a întors mai apoi la locul său.
„După o victorie, la orice echipă, moralul e mai bun, asta e clar. Știm că avem un joc foarte greu, suntem conștienți de acest lucru, suntem cu presiune maximă, indiferent de ce se întâmplă la meciul FCSB-ului. Mai avem șase finale, e clar că presiunea e maximă la toate meciurile. Trebuie să câștigi, nu contează cum joci.
În acest sezon, noi am jucat foarte bine în majoritatea meciurilor și nu am câștigat toate meciurile pe care le meritam. Trebuie să jucăm foarte rău în ultimele șase meciuri și să le câștigăm pe toate, asta îmi doresc cel mai mult. Să jucăm ce trebuie și să avem puțin noroc, că ne-a cam părăsit. Mă uit la meciuri: 25-1 la șuturi, 24-1, scor 0-1 sau 1-1.
Sper ca pe final să avem cât mai puține ocazii și să dăm multe goluri. Sincer să fiu, mi-aș fi dorit mai multe soluții și în atac, și pe benzi, asta e realitatea. Dar am dus-o așa cu echipa asta și e greu. Banca e importantă. Mereu pun presiune pe jucătorii veniți de pe bancă, e visul meu: un jucător de pe bancă să-mi câștige un meci”, a declarat Dan Petrescu înainte de Dinamo – CFR Cluj.