CFR Cluj a obținut doar un punct la Iași, în meciul cu Poli. Ardelenii au condus cu 1-0 și au avut un om în plus pe teren mai bine de o repriză, însă nu au reușit să își asigure victoria. Dan Petrescu, antrenorul echipei de pe Gruia, a dat de înțeles că formația sa a fost lipsită de noroc.
Partida de la Iași se anunța a fi una complicată. A nins copios, iar suprafața de joc nu a fost deloc bună. Totuși, CFR Cluj a deschis scorul în minutul 5, după ce Korenica a trimis mingea în poartă cu capul. Tot în prima repriză, moldovenii au rămas în 10 oameni.
În repriza a doua, echipa lui Dan Petrescu s-a văzut egalată. Guilherme l-a învins pe Otto Hindrich, iar până la final scorul nu s-a mai schimbat, deși ardelenii au forțat în atac. Cu o victorie, ar fi urcat pe locul 1 în Superliga României.
La finalul partidei, Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR, a declarat că echipa sa a avut parte numai de ghinioane. Louis Munteanu s-a accidentat chiar înainte de meci. Postolachi a ratat o ocazie colosală, cu poarta goală. Totuși, tehnicianul e conștient că ardelenii trebuiau să obțină cele 3 puncte.
„A fost una dintre zilele alea în care, indiferent de ce făceam, nu era bine. Cred că mai jucam trei zile și nu dădeam golul doi. Am avut un sezon în care norocul n-a fost de partea noastră.
Nu poți să începi ziua cu accidentarea lui Louis Munteanu la ultima fază. Apoi, marcăm golul 2, ne-am bucurat 15 minute ca idioții și a venit nu știu ce fault, ce-au zis ei pe acolo, ce-au inventat. Mi se pare prea mult!
Apoi, Postolachi ratează cu poarta goală și luăm gol din corner. La 1-1, am avut vreo cinci ocazii mari și n-am reușit să marcăm. Dacă se accidenta în meci, era ok. Dar să te accidentezi la antrenament…
Asta nu e o scuză, dar tot ce v-am povestit a fost împotriva noastră. Cei de la Iași s-au bătut foarte bine, merită felicitări, dar cred că meritam noi victoria. Dacă mai zic…
Nu mai zic altceva, că nu mă crede nimeni. Până și ninsoarea… Mai bine tac! Sunt foarte supărat. Poate adversarii s-au adaptat mai bine la teren”, a explicat Dan Petrescu după meciul de la Iași.