Sport

Dan Petrescu, mulțumit după CFR Cluj – Academica Clinceni 2-0: „Meciul a fost bun, îmi felicit jucătorii!”

Dan Petrescu a fost mulțumit după duelul dintre CFR Cluj și Academica Clinceni, scor 2-0. Tehnicianul a recunoscut că își dorește ca jucătorii săi să evolueze la fel în fiecare meci.
29.11.2021 | 22:57
Dan Petrescu multumit dupa CFR Cluj  Academica Clinceni 20 Meciul a fost bun imi felicit jucatorii
ADVERTISEMENT

Tehnicianul campioanei României încă este afectat după meciul cu Randers din Conference League, însă vrea să pună echipa pe picioare și să o aducă din nou în cupele europene.

Dan Petrescu a mai spus că este nevoie de timp pentru a crea un nou grup la CFR Cluj care să se poată lupta pentru toate competițiile, inclusiv cele europene.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu, mulțumit după CFR Cluj – Academica Clinceni 2-0

Dan Petrescu a recunoscut că este mulțumit de evoluția elevilor săi după CFR Cluj-Academica Clinceni, scor 2-0: „Meciul a fost bun. Noi am marcat din trei ocazii două.

Îi felicit pe Costache și pe Runar. În repriza a doua trebuia să dăm gol și să ne facem viața mai ușoară, pentru că așa am suferit chiar dacă nu au avut ocazii mari”,

ADVERTISEMENT

„Îmi felicit și jucătorii și fundașii, nu am primit gol în ultimele cinci meciuri din campionat și înseamnă că începem să jucăm cum vreau eu.

Știu cât de grele sunt aceste meciuri venite după ce pierzi în Europa. Vom juca acum cu o echipă care joacă defensiv mai ceva decât CFR Cluj”, a mai spus Dan Petrescu la finalul meciului.

ADVERTISEMENT

„Ne așteaptă un meci greu cu Chindia!”

Dan Petrescu a vorbit și despre următorul meci al CFR-ului din campionat, împotriva Chindiei Târgoviște, formație cu o defensivă bună și care a remizat cu Rapid deși a jucat cu doi fotbaliști în minus.

„Chindia e o echipă extraordinară chiar și când joacă în 10 sau în 9 oameni, s-a văzut asta și vom avea un meci extraordinar de greu acolo”, a spus Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

În urma rezultatului, CFR Cluj rămâne pe primul loc al clasamentului și își menține diferența de opt puncte față de FCSB, formația de pe al doilea loc.

De cealaltă parte, FCSB a trecut cu bine peste derby-ul cu Craiova, scor 3-2, Andrei Cordea marcând golul victoriei în prelungirile meciului, ceea ce a făcut ca vicecampioana României să nu se îndepărteze mai mult de clujeni.

ADVERTISEMENT