ADVERTISEMENT
Fotbal international

Dan Petrescu negociază contractul cu Al Nassr! Românul vrea 3 milioane de euro pe an. Exclusiv

Autori: Cristi Coste, Traian Terzian | 29.12.2020 | 14:05
Dan Petrescu negociază contractul cu Al Nassr! Românul vrea 3 milioane de euro pe an. Exclusiv
Fostul antrenor al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, este dorit tot mai insistent de șeicii de la Al Nassr, iar FANATIK a aflat că cele două părți se află în negocieri pentru a ajunge la un numitor comun. Sursă foto: Sport Pictures

Fostul antrenor al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, este dorit tot mai insistent de șeicii de la Al Nassr, iar FANATIK a aflat că cele două părți se află în negocieri pentru a ajunge la un numitor comun.

ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat încă de la începutul lunii noiembrie că există discuții, iar vicecampioana Arabiei Saudite era dispusă la acel moment să-i achite chiar și clauza de reziliere a contractului cu CFR Cluj.

Marea problemă a arabilor era demiterea lui Rui Vitoria, FANATIK anunțând că Al Nassr ar trebui să-i plătească 4 milioane de dolari portughezului dacă îl dau afară.

ADVERTISEMENT

Negocieri dure între Dan Petrescu și Al Nassr

Între timp, conducătorii celor de la Al Nassr au ajuns la un acord de reziliere a contractului cu Rui Vitoria, iar FANATIK a aflat că în aceste zile se negociază intens aducerea lui Dan Petrescu.

După ce în stagiunea precedentă s-a bătut la titlu cu formația lui Răzvan Lucescu, Al Hilal, în acest sezon Al Nassr se află pe locul 15, penultimul, cu doar opt puncte acumulate în zece etape.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor FANATIK, Dan Petrescu a cerut un salariu anual de trei milioane de euro, bani care ar include și remunerația staff-ului său, în timp ce arabii oferă doar 2,5 milioane de euro.

Deși există această diferență de 500.000 de euro, cele două părți ar putea ajunge la o înțelegere în zilele următoare. Dan Petrescu urmează să mai negocieze cu șeicii de la Al Nassr în această privință și ar putea să se întoarcă în Golf după o pauză de mai bine de trei ani.

ADVERTISEMENT

Antrenorul român în vârstă de 53 de ani nu ar fi la prima aventură în zona Golfului. El a antrenat în 2014 Al Arabi din Qatar, iar în 2016-2017 a fost la cârma formație Al Nasr Dubai din Emiratele Arabe Unite.

Formația Al Nassr, de nouă ori campioană a Arabiei Saudite, a mai fost pregătită de doi tehnicieni români de-alungul timpului. Primul a fost Ilie Balaci în sezonul 1996-1997, iar apoi Mircea Rednic în 2004.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!