Sport

Dan Petrescu, nervos după CFR Cluj – Randers 1-1: „Am făcut azi dimineață de zece ori același corner!”

Dan Petrescu a fost nervos după remiza CFR-ului cu Randers, scor 1-1.
30.09.2021 | 22:20
Dan Petrescu nervos dupa CFR Cluj  Randers 11 Am facut azi dimineata de zece ori acelasi corner
ADVERTISEMENT

Tehnicianul campioanei României nu este mulțumit cu egalul obținut și recunoaște că ar fi dorit o victorie pe teren propriu împotriva danezilor.

Dan Petrescu a vorbit și despre golul primit de echipa sa, spunând că a făcut la antrenamente exact aceeași schemă a danezilor, schemă din care au marcat.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu XXX după CFR Cluj – Randers

Dan Petrescu a vorbit la finalul meciului dintre CFR Cluj și Randers, scor 1-1, fiind nemulțumit de faptul că echipa sa a obținut doar un punct: „E clar că înainte de meci voiam să câștigăm.

Ați văzut cum a decurs în prima repriză, fază fixă la care ei sunt specialiști. Am făcut azi dimineață de zece ori același corner”.

ADVERTISEMENT

„Nu am reușit să-l marcăm pe cel care a înscris. Cred că din cornerul ăsta au marcat cel puțin patru goluri în campionat. L-am lucrat și azi dimineață. Dacă la 1-1 marcam, era extraordinar”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului.

„Trebuie să ne mulțumim cu un punct!”

Dan Petrescu a continuat și a vorbit despre faptul că el și jucătorii săi trebuie să se mulțumească cu punctul câștigat și speră să poată face față pe două fronturi, în campionat și în Conference League:

ADVERTISEMENT

„Ținând cont că am fost conduși, trebuie să ne mulțumim cu un punct. Și alții ne studiază pe noi, noi oricum marcam. Cred că echipa s-a bătut foarte bine în repriza a doua.

Noi venim după multe probleme, Debeljuh a intrat după foate mult timp, Alibec nu mai zic. Ștefan a jucat primul meci în cupele europene. Rodriguez are voie să joace doar în Europa”.

ADVERTISEMENT

„Culio a intrat foarte bine, știam că dacă va intra fresh Costache va reuși să schimbe ceva. Mă bucur foarte mult pentru Petrila. Dacă-i aveam pe Omrani, Debeljuh și Alibec 100%, altfel arăta jocul.

Nu ai ce să le reproșezi foarte mult, au dat maximum. Ne va fi în continuare greu pe două fronturi, dar trebuie să facem față”, a mai spus Dan Petrescu.

În urma rezmizei, CFR Cluj rămâne pe ultima poziție în grupa de Conference League, dar acumulează primul punct în noua competiție UEFA.

ADVERTISEMENT
Tags: