Antrenorul clujenilor este nemulțumit de felul în care au evoluat jucătorii săi pe teren și consideră că au fost greșeli mari în apărare, care puteau fi ușor evitate. Antrenorul a avut și un răspuns pentru fanii care i-au cerut demisia.
Dan Petrescu a fost nervos după înfrângerea suferită de CFR Cluj în duelul de pe teren propriu cu UTA, certându-și jucătorii pentru felul în care au evoluat, inclusiv pe Mihai Popa, portarul clujenilor:
„La prima greșeală pe care am făcut-o la mijlocul terenului am luat un gol ușor. Reacția a fost destul de bună în prima repriză, am avut niște ocazii.
La pauză am avut o discuție mai dură, efectul s-a văzut imediat, dar nu poți să iei al doilea gol în maniera în care l-am luat. Portarul nu știu unde s-a grăbit, a dat-o la ei, apoi a luat gol pe colțul scurt.
Sunt greșeli mari de tot, pe care nu poți să le faci în campionat. UTA e o echipă puternică, dar au dat 3 șuturi pe poartă și 3 goluri. Asta e istoria. La Sibiu, noi am dat 25, niciun gol”.
„Cred că ne-a lăsat puțin și norocul. Scorul nu arată ce a fost pe teren astăzi. Bravo lor, au fost pragmatici. Noi avem de muncă. Obiectivul trebuie să rămână calificarea în play-off, având în vedere lotul pe care-l avem.
Sunt jucători importanți de atac, dacă lipsesc prea mulți, se vede. Problema e că nu avem încă o echipă clară și se fac multe greșeli în apărare. Trebuie să mergem la muncă, să câștigăm meciul următor”, a continuat Dan Petrescu.
Dan Petrescu nu a ignorat că la finalul meciului cei din galerie i-au cerut demisia. De altfel, antrenorul care a cucerit 5 titluri în România, 4 cu CFR Cluj și unul cu Unirea Urziceni, a mărturisit că s-a obișnuit cu acest tratament când apar primele semne de vulnerabilitate la echipa din Gruia.
„N-am ce să… Sunt obișnuit aici. Ce e corect în fotbal? Fanii sunt liberi să strige, nu e prima oară când primesc aceste mesaje de la ei. Sunt obișnuit cu ce se întâmplă.
Normal că te afectează, vrei să fii susținut, dar… Când nu sunt aici, sunt bun. În rest, când sunt aici, vai de mine.
Se văd echipele care au fost mai stabile. De multe ori mi s-a strigat (n. r. Demisia) și după iarăși am fost apreciat. Eu accept orice. În niciun caz nu mă gândesc la așa ceva. Eu am un contract și vreau să scot maxim din echipa asta și sper să reușesc obiectivul de a merge în play-off, după care, obiectivul meu personal și al clubului, ținând cont de jucătorii care au plecat și problemele care sunt și bătaia care e pe play-off.
FCSB este în spate, dar toată lumea spune că este favorită la titlu, dar trebuie să ajungă în play-off întâi. La fel și noi, ca să ne batem la titlu, trebuie să ajungem în play-off. Ce au zis fanii, nu am ce să fac, eu îi respect, dar asta este CFR Cluj.
Tot timpul m-au aplaudat de când m-am întors. Jucătorilor mei nu le place să piardă. Bine că nu a luat nimeni roșu. Eu am contract aici, în niciun caz nu voi pleca de aici, indiferent ce mi se va spune. Nu e prima oară când mi se strigă demisia, s-a întâmplat de mai multe ori”, a declarat Dan Petrescu”, a mai spus antrenorul clujenilor, la finalul partidei.