Sport

Dan Petrescu nu se dezminte. Ce a spus despre adversara CFR-ului din Conference League. ”Au multe avantaje, au câștigat în ultima etapă”

CFR Cluj va disputa primul meci din nou înființata competiție continentală intercluburi, Conference League, joi, în deplasare, cu Jablonec.
15.09.2021 | 22:18
Dan Petrescu nu se dezminte Ce a spus despre adversara CFRului din Conference League Au multe avantaje au castigat in ultima etapa
ADVERTISEMENT

Campioana României a ratat accederea în grupele Ligii Europa, dar va evolua în aceeași fază a Conference League, cea mai nouă competiție intercluburi organizată de UEFA.

Adversara feroviarilor este modesta Jablonec, ocupanta locului 11 în campionatul Cehiei. Deși pornesc cu prima șansă, antrenorul CFR-ului a analizat în stilul lui personal disputa de joi seara.

ADVERTISEMENT

De ce Jablonec are prima șansă în fața CFR-ului, în opinia lui Dan Petrescu

Înființat în 1945, clubul FK Jablonec a atras atenția pentru prima oară abia în 1998 când a cucerit pentru prima oară Cupa Cehiei. În ultimul deceniu a mai câștigat o Cupă și Supercupa, iar sezonul trecut la încheiat pe treapta a treia a podiumului.

Dan Petrescu a analizat cu minuțiozitate viitoarea adversară a campioanei României, CFR Cluj, și este convins că cehii au de fapt prima șansă.

ADVERTISEMENT

”Jablonec e o echipă puternică și bine organizată, cu un antrenor experimentat, care e de mult timp aici, din 2018 aici, mai rar așa continuitate. Am văzut aproape toate meciurile lor. N-am descoperit prea multe puncte slabe.

Ei au mai multe avantaje. Au câștigat în ultima etapă, noi am pierdut. Apoi, noi avem foarte mulți accidentați, iar ei nu au absenți.

ADVERTISEMENT

Au și mulți jucători de națională. Iar campionatul din Cehia e mult peste cel din România. De asemenea, naționala lor este peste a noastră”, a expus Dan Petrescu motivele pentru care crede că Jablonec este favorită în meciul de joi.

Ar fi bună o victorie, dar nici egalul nu e de lepădat

După ce a enumerat argumentele care o transformă pe Jablonec într-o favorită certă în disputa cu CFR Cluj, antrenorul campioanei a revenit la sentimente mai bune față de jucătorii lui de la care așteaptă să facă un meci mare în Cehia.

ADVERTISEMENT

”Sunt convins că jucătorii noștri vor da totul în acest meci de debut în Conference League. Ne dorim să câștigăm, dar jucăm în deplasare și nu ne-ar supăra un egal, însă nu vom intra pe teren cu gândul la o remiză”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului.

Jablonec – CFR Cluj se joacă joi, de la ora 22:00, în cadrul primei etape din faza grupelor Conference League. Cele două echipa fac parte din grupa D, alături de danezii de la Randers și olandezii de la AZ Alkmaar.

9,9 milioane de euro este valoarea totală a lotului echipe Jablonec conform site-ului de specialitate transfermarkt

ADVERTISEMENT