Clauza care aruncă totul în aer: Petrescu, liber! Ofertă din Rusia!

EXCLUSIV
Alex Bradescu    Cristi Coste   
in Stiri sportive
21/03/2018, 22:05
Clauza care aruncă totul în aer: Petrescu, liber! Ofertă din Rusia!

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

Venirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj a însemnat un atu fantastic pentru ardeleni în acest sezon. Echipa joacă bine, e pe primul loc, tocmai a remizat a treia oară cu principala contracandidată, 1-1 cu FCSB, şi e principala favorită la titlu. Numai că, din vară, formaţia din Gruia ar putea rămâne fără tehnicianul care e motorul transformării „vişiniilor”, pentru că acesta poate să plece la prima ofertă. FANATIK.RO vă dezvăluie care este situaţia reală a „Bursucului”.

Când au negociat contractul cu Dan Petrescu, lucru întâmplat din informaţiile FANATIK.RO în luna februarie 2017 (adică, cu luni bune înainte de a fi dat afară Miriuţă!), oficialii CFR-ului erau avertizaţi că fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur este, fără îndoială, un antrenor foarte bun, însă nu foarte statornic şi nici prea încântat să lucreze în Liga 1 mioritică… Aşa că au vrut cu orice preţ să se asigure că nu se va repeta episodul de la Târgu Mureş, când Petrescu a venit, a stat un meci (Supercupa, pe care, de altfel, a şi câştigat-o) şi a… plecat!

CFR-iştii s-au felicitat degeaba. Petrescu nu voia la naţională!

Drept urmare, şefii CFR-ului nu s-au lăsat până nu au inclus în contract şi asigurarea că „fuga din serai” varianta „bursuc” nu se va mai întâmpla şi la CFR: o clauză de reziliere de 300.000 de euro! Şi s-au felicitat boşii din Gruia aproape imediat pentru acest lucru, în luna octombrie 2017, când Dan Petrescu a fost ofertat de FRF pentru a prelua echipa naţională după “dezastrul Daum”.

Lucrurile nu s-au concretizat atunci, deşi „Bursucul” a dat impresia că ar fi vrut! Totuşi, apropiaţii săi spun că totul a fost doar un joc de imagine, pentru că Petrescu, “flămând” după bani, nu avea cum să se ducă la FRF pentru un salariu mai mic decât la CFR Cluj! Chiar dacă era vorba despre echipa naţională! Aşa că pe banca „tricolorilor” a fost numit Cosmin Contra.

Clauza care devine nulă în vară

Dar să revenim. Apropo de celebra clauză de 300.000 de euro, şi Dan Petrescu s-a ţinut tare la negocierile cu şefii celor de la CFR. FANATIK.RO a aflat că respectiva clauză, marea “victorie” de sezon a oficialilor clujeni, este valabilă doar pentru primul an de contract! Astfel că, de la vară, Dan Petrescu e liber să plece la prima ofertă venită, fără să fie nevoit să plătească despăgubiri. Informaţiile FANATIK.RO spun că antrenorul român este decis să accepte o ofertă mai bună. Iar aceasta a şi venit pe adresa antrenorului.

L-au căutat cei de la Dinamo Moscova  în această iarnă, care nu sunt deloc într-o situaţie liniştită în prima divizie din Rusia şi se luptă pentru salvarea de la retrogradare, după ce tocmai s-au întors în elită. Petrescu nu a vrut să se înhame la bătălia teribilă de la Dinamo, dar a lăsat uşa deschisă, urmând să reia discuţiile cu fosta sa echipă cu o condiţie decisivă: echipa să se salveze de la retrogradare în ultimele etape din aceste sezon.

Minunea se numeşte grupele Ligii Campionilor!

Totuşi, există o mică şansă (chiar destul de mică!!!) pentru ca Petrescu să accepte să mai rămână la CFR Cluj: dacă echipa ajunge în grupele Ligii Campionilor! Acesta nu este un lucru stipulat în contract, unde Petrescu nu are nici un obiectiv (!!!) şi nici nu se activează automat vreo clauză dacă se întâmplă minunea calificării în UCL. Antrenorul de 50 de ani (împliniţi pe 22 decembrie 2017) îşi doreşte să conducă echipa de pe bancă în cea mai importantă competiţie din lume, aşa cum mai a făcut-o şi cu „surpriza” Unirea Urziceni la finele anilor 2000.

Ar vrea înapoi în Emirate, unde stă familia

În caz că mult dorita calificare în grupele Ligii Campionilor (din ce în ce mai restrictivă pentru echipele din campionatele mici…) nu se va produce, Dan Petrescu va pleca de la CFR Cluj! Sau va accepta o altă ofertă, cum este şi varianta apărută  de la Dinamo Moscova, sau se va apropia de… casă. Iar aici să nu includeţi cumva Bucureştiul, şi în special FCSB. Deoarece acasă pentru Petrescu înseamnă acum spaţiul arab… Mai precis, Emiratele Arabe Unite, acolo unde este rezident, soţia sa Adriana locuind împreună cu fetiţa lor de 8 ani, Jennifer, la Abu Dhabi. De altfel, familia lui Dan Petrescu nu a venit să stea la Cluj alături de antrenor, accentuând starea de provizorat a mandatului acestuia pe banca CFR-ului. Chiar dacă e vorba despre un contract pe o perioadă de doi ani.

CFR îi face toate poftele ca să rămână. Dar…

Până la deznodământ, ceferiştii fac tot posibilul să-l ţină pe Petrescu mulţumit în Ardeal. I-au făcut toate poftele şi i-au adus fotbalişti români tineri, indiferent că i-au luat liberi de contract, cum a fost cazul lui Sebastian Mailat, sau plătind sume impresionante pentru Alex Ioniţă (1.000.000 de euro), Valentin Costache (700.000 de euro) sau George Ţucudean (450.000 de euro). Asta pentru că CFR nu-şi poate permite să lase transferurile pentru la vară, ci trebuie să-şi formeze de pe acum echipa pentru a ataca, dacă va fi cazul, preliminariile Ligii Campionilor. Evident, trebuie să câştige în primul rând titlul, pentru că altfel discuţia nu mai are sens.

Rămâne Petrescu la Cluj şi din vară? Mai degrabă nu! Pentru că e greu de crezut că vreo echipă din Liga 1 Betano va atinge în toamnă grupele Ligii. Indiferent cum se numeşte aceasta!

„Sper să aibă dreptate specialiştii şi cei de la casele de pariuri care spun că suntem favoriţi la titlu. Vrem să ajungem cât mai sus… şi cât mai sus e locul 1!” – Dan Petrescu

10 echipe a antrenat Dan Petrescu: Sportul Studenţesc, Rapid, Unirea Urziceni, Wisla Cracovia (Polonia), Kuban Krasnodar (Rusia), Dinamo Moscova (Rusia), Al-Arabi Doha (Qatar), ASA Târgu Mureş, Jiangsu Suning (China) şi CFR Cluj

95 de selecţii şi 12 goluri are Dan Petrescu la echipa naţională a României 

Închide ×