”Tricolorii” vor întâlni Finlanda în penultima etapă a Grupei 3 a Diviziei B din Liga Națiunilor. Meciul va avea loc vineri, de la ora 21:45, pe stadionul Olimpic din Helsinki.
Echipa națională a României încearcă să evite retrogradarea în Grupa C, iar faptul că am ajuns atât de jos îl enervează foarte tare pe antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, care însă îl apără pe selecționerul Edi Iordănescu.
”Asta e situația fotbalului românesc, n-au nicio vină antrenorii, au fost toți pe acolo, iar rezultatele sunt aceleași. Toată lumea e de vină, nu numai antrenorii. E clar că nu suntem bine, dar la un moment dat trebuie să facem pasul spre unde eram odată.
Deocamdată, suntem unde suntem. Eu și generația mea nu suntem băgați în seamă si apreciați. E clar că acum nu suntem bine. E cel mai ușor să dai în antrenor! Mergem toți pe tobogan, am ajuns vai de noi!
Iar când apare unul ca mine, care muncește și face ceva pentru România, sau ca Hagi, dau toți în el! Hai să muncim mai mult și să vorbim mai puțin. Ne-au luat-o țările vecine înainte, ăsta e adevărul”, a declarat Petrescu, la Orange Sport.
În ultimele zile, Edi Iordănescu a fost criticat pentru selecția făcută în vederea partidelor cu Finlanda și Bosnia-Herțegovina, ultimele din Liga Națiunilor. I se reproșează în primul rând faptul că nu i-a convocat pe Alexandru Maxim și Alexandru Mitriță.
Alții l-au luat în colimator pe Iordănescu jr. pentru că înaintea acestor jocuri a fost în vizită la Real Madrid, unde s-a întâlnit cu Carlo Ancelotti. Aceștia consideră că în calitate de selecționer trebuie să se delimiteze de tacticile antrenorilor echipelor de club.
Fostul internațional Ionel Ganea i-a transmis un mesaj ferm lui Edi Iordănescu prin intermediul FANATIK, înainte de ultimele două meciuri ale ”tricolorilor” din Liga Națiunilor, și crede că principalul vinovat pentru situația actuală a naționalei este președintele FRF, Răzvan Burleanu.
În conferința de presă premergătoare întâlnirii cu Finlanda, selecționerul a ținut să explice de ce a preferat să-l convoace pe Florinel Coman, în ciuda formei slabe arătate, și i-a lăsat acasă pe Maxim și Mitriță.