CFR Cluj continuă cursa de urmărire a celor de la Farul, iar campioana României este obligată să câștige la Botoșani. Dan Petrescu e îngrijorat însă după numirea lui Flavius Stoican.
Dan Petrescu îi laudă pe cei de la Botoșani înainte de meciul direct, deși moldovenii au pierdut împotriva unei echipe de copii a FCSB în Cupa României: „E clar că toate aceste lucruri mă fac să fiu și mai îngrijorat. E normal, când un antrenor vine la echipă, jucătorii vor să îl impresioneze la primul meci.
Ei vor fi foarte entuziaști, foarte motivați, iar meciurile cu ei au fost mereu foarte echilibrate. Ultimul meci acasă cu FCSB din campionat au jucat foarte bine”.
Antrenorul ardelenilor e de părere însă că FC Botoșani va lupta cu și mai multă îndârjire împotriva echipei sale: „Am văzut din nou meciul. Au resursele necesare să încurce pe oricine. Au marcat două goluri și puteau să mai înscrie alte trei. E clar că la meciul cu noi se vor autodepăși. Vor face tot ce e posibil să încurce campioana României. Primele 5 etape au fost pe primul loc, apoi nu au mai câștigat 14 meciuri. Preferam ca Stoican să vină după meciul cu noi.
Suntem puțin obosiți, a fost un drum greu până la Constanța. Eu sunt conștient de acest lucru. Sper să le transmit și jucătorilor același lucru. Vor juca al 36-lea meci al sezonului, până la finalul anului vor fi 40. Și mai vin vreo 30 de meciuri. Va fi foarte greu. Trebuie să știu să-i motivez”.
Cristi Balaj a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că Dan Petrescu ar putea prelungi contractul cu CFR Cluj până în 2029, lucru confirmat și de antrenor: „Am mai zis-o mereu, dacă vin echipe din Anglia, nu o să fie o problemă să ne înțelegem să plec. În altă parte nu are rost să mă duc. Dacă sunt 5 ani sau un an jumate, nu contează. Dacă pierzi un meci, la fotbal nu mai vrea să te vadă. Rămâi dacă ai rezultate, nimeni nu mai are răbdare.
Mi s-a propus ceva la CFR, dar nu e nimic deocamdată. Patronul decide, nu eu. Problema e numărul de jucători. Noi jucăm 70 de meciuri și avem o listă foarte scurtă. Din păcate propunem mereu să se aprobe această listă și suntem refuzați”.
Dan Petrescu nu are vești bune în privința lui Muhar și Debeljuh, doi dintre cei mai importanți jucători: „Muhar a plecat acasă și va reveni la echipă în ianuarie. Are un doctor în Croația care i-a promis că va fi refăcut pe 4 ianuarie. Debeljuh nu cred că va începe cu noi antrenamentele în ianuarie. Nici el nu știe exact când va începe”.
CFR Cluj este angrenată pe trei fronturi, iar Dan Petrescu mai așteaptă transferuri, deși are cel mai numeros lot: „La meciurile din campionat, noi avem pe bancă doar 8 jucători, iar în restul campionatelor au 12-13 pe bancă. Noi avem nevoie de cel puțin 2-3 locuri în plus, ca să aducem jucători cu experiență, să ne ajute în cupele europene și în play-off. Ajungem la aproape 70 de meciuri într-un sezon.
Nu decid eu dacă va fi sau nu un jucător care se vinde în iarnă. Nici nu știu dacă sunt oferte. Câți jucători au plecat acum și nu am avut ce face? Orice jucător are prețul lui”, a mai spus Dan Petrescu.