Sport

Dan Petrescu, noul selecționer al României?! Răspunsul tehnicianului după negocierile cu Burleanu și Stoichiță

Dan Petrescu e dorit de Burleanu și Stoichiță la cârma echipei naționale. Cei doi au mers personal la Cluj pentru negocieri, dar răspunsul final al „Bursucului” se lasă așteptat.
02.12.2021 | 18:32
Dan Petrescu noul selectioner al Romaniei Raspunsul tehnicianului dupa negocierile cu Burleanu si Stoichita
ADVERTISEMENT

Refuzați de Gică Hagi și Răzvan Lucescu, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță s-au deplasat în cursul zilei de joi, 2 decembrie la Cluj, cu o misiune cât se poate de clară: să-l convingă pe Dan Petrescu să preia frâiele echipei naționale în locul lui Mirel Rădoi.

În urma negocierilor, acesta a cerut, însă, un timp de gândire, așa că decizia finală va fi luată abia după ultima etapă de campionat din 2021, programată pe 19 decembrie. CFR va primi atunci vizita celor de la FC Argeș.

ADVERTISEMENT

Înainte de a deveni selecționer, „Bursucul” va trebui să ajungă la o înțelegere cu oficialii campioanei, în condițiile în care contractul său expiră abia în vara lui 2024 și prevede o clauză de reziliere de 600.000 de euro.

FRF îl vrea pe Dan Petrescu la națională. Tehnicianul amână decizia finală

Au venit la Cluj cei de la Federație. Am discutat cu ei, dar le voi da un răspuns după meciul cu FC Argeș, care va închide anul pentru CFR.

ADVERTISEMENT

Înainte trebuie să discut și cu patronul echipei”, a fost răspunsul oferit de Dan Petrescu directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, imediat după negocierile cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță.

Ca jucător, „Bursucul” a fost unul dintre pionii de bază ai „Generației de Aur”, cu nu mai puțin de 95 de selecții și 4 turnee finale în tricoul echipei naționale: Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, respectiv Europenele din 1996 și 2000.

ADVERTISEMENT

FRF a stabilit obiectivul viitorului selecționer: „Nimeni nu-ți oferă garanții, dar contează ce îți propui”

Dacă va accepta să preia postul de selecționer, Dan Petrescu va avea drept obiectiv calificarea la Campionatul European din 2024. Deși oferă o șansă în plus, următoarea ediție a Ligii Națiunilor – programată să înceapă în vara anului viitor – nu pare să se numere printre prioritățile Federației Române de Fotbal.

Văd un contract în care vor fi prinse două competiții. Liga Națiunilor, în care probabil nu va avea un obiectiv extraordinar, pentru că principalul obiectiv este calificarea la Europene.

ADVERTISEMENT

Deci e un interval de timp în care un antrenor are timp să-și cristalizeze ideile și să le pună în aplicare. În cazul în care Rădoi ne spune că are alt drum, ne vom orienta spre cea mai logică opțiune pentru echipa națională în acest moment. care va fi un român, vă spun de acum.

Nimeni nu-ți oferă garanții în antrenorat, dar contează ce îți propui. O campanie în care prin Liga Națiunilor să cristalizezi o echipă care să fie la cerințele pe care le vrei pentru o calificare la Campionatul European. Acești jucători pe care îi vedeți astăzi sunt numele pe care le veți vedea în următorii cinci ani, probabil”, declara, nu cu mult timp în urmă, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

În afară de tehnicianul CFR-ului, pe lista lărgită cu posibili selecționeri se mai află Victor Pițurcă, Cosmin Olăroiu, Adrian Ursea, Adrian Mutu, Ladislau Boloni, Costel Gâlcă, dar și cei doi Iordănescu, Anghel, respectiv Edward.

ADVERTISEMENT