Sport

Dan Petrescu a lămurit de ce a refuzat să devină selecționerul României: „Dacă găseşte cineva un antrenor care să muncească gratis la naţională, mă duc singur”

„Bursucul” a dezvăluit motivul pentru care a refuzat propunerea de a prelua echipa națională în locul lui Mirel Rădoi. Răzvan Burleanu i-a cerut să suporte clauza de reziliere.
05.01.2022 | 17:22
Dan Petrescu a lamurit de ce a refuzat sa devina selectionerul Romaniei Daca gaseste cineva un antrenor care sa munceasca gratis la nationala ma duc singur
Dan Petrescu a explicat de ce s-a văzut nevoit să refuze oferta Federației. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

La o lună de când a fost contactat de Federația Română de Fotbal pentru a deveni noul selecționer în locul lui Mirel Rădoi, care nu și-a mai prelungit contractul după ratarea calificării la Campionatul Mondial din acest an, Dan Petrescu a decis să rupă tăcerea. Concret, mutarea nu s-a mai produs din cauza dorinței lui Răzvan Burleanu ca tehnicianul CFR-ului să-și achite singur clauza de reziliere, echivalentă cu salariul pe un an la națională, plus 100.000 de euro.

Dan Petrescu a elucidat misterul. Motivul pentru care nu a devenit selecționerul României

Federaţia a venit cu propunerea şi le-am zis să vorbească cu patronul şi a făcut-o. Le-am spus: ‘Am meciuri aici şi nu e normal să vorbesc de FRF’. A venit apoi finalul de campionat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la patron, pentru că am o clauză în contract de 400.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Patronul mi-a spus din prima: ‘Nu cumva să îmi ceri să pleci, că nu ai nicio şansă. Ai clauză, dar nu te las să pleci’. Dacă plăteam clauza de 400.000… La FRF mi s-a propus un salariu de 300.000. Trebuia să plătesc 100.000 din buzunarul meu. Dacă găseşte cineva un antrenor care să muncească gratis la naţională, mă duc singur.

Celor care mi-au spus că nu înţeleg de ce nu mă duc, le propun să se ducă să antreneze gratis. Eu am vrut să ajung la naţională, dar nu s-a putut. Îmi doream, dar nu a fost momentul bun. Cât am fost liber 6 luni, nu am fost întrebat. Dacă eram întrebat atunci, sigur acceptam şi pentru mai puţini bani. Nimeni nu munceşte gratis. Asta a fost istoria. În rest, a fost cancan”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

ADVERTISEMENT

Naționala, un vis pierdut? „Nu ştiu dacă va mai fi şi a 4-a ofertă”

De asemenea, „Bursucul” a lăsat de înțeles că șansele de a prelua în viitor frâiele naționalei sunt aproape nule, în condițiile în care a avut nu una, ci trei oferte de acest gen și pe toate s-a văzut nevoit, din varii motive, să le refuze.

Ei (n.r. Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă) au venit concret la mine, chiar îi apreciez. Mi-au spus că bani nu au prea mulţi. Nu am ce să le reproşez nici lor, nici patronului. Eu voiam la echipa naţională, dar în acelaşi timp sunt foarte fericit la CFR. Am mare încredere în acest lot.

ADVERTISEMENT

Am avut şansa de a antrena naţionala de trei ori şi nu mi-a reuşit. Nu a fost să fie, nu a fost timing-ul perfect. Nu ştiu dacă va mai fi şi a 4-a ofertă.

Eu cred că la naţională şi la club nu ai timp de proiecte. Nu tată, rezultate! Imediat. Nu te mai aşteaptă nimeni. Dacă nu ai rezultate imediat nu poţi să rezişti nicăieri”, a conchis tehnicianul campioanei.

ADVERTISEMENT

Boloni, în pole-position pentru postul de selecționer.

Refuzați de Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, Burleanu și Stoichiță s-au orientat rapid spre un nou antrenor cu experiență. Luni, 3 ianuarie, FANATIK v-a dezvăluit în exclusivitate că Ladislau Boloni are 60% șanse să devină selecționer, în timp ce Adrian Mutu a coborât la 30%, iar Edi Iordănescu a ajuns „outsider” (10%). Chiar dacă de numele său se leagă ultimele trei calificări la turneele finale, Victor Pițurcă nu se numără printre variantele luate în calcul.

Ar fi o greșeală să pun carul înaintea boilor. Să lăsăm lucrurile așa, să vorbim când va fi momentul potrivit. O parte din sarcina presei este să speculeze, dar pe mine mă interesează doar faptele”, a reacționat Boloni în presa maghiară, păstrând astfel misterul în privința numirii sale.

Acesta a mai pregătit echipa națională între 1 iulie 2000 și 30 iunie 2001, interval în care a disputat în total de 10 partide, cu un bilanț deloc de neglijat: șase victorii, o remiză și trei înfrângeri. De altfel, mandatul s-a încheiat cu un succes în fața Lituaniei, într-o partidă contând pentru preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2002.

ADVERTISEMENT
Tags: