Fotbal intern

Dan Petrescu și-a reziliat contractul cu CFR Cluj! Anunțul oficial al campioanei

04.06.2018 | 18:57
Dan Petrescu sia reziliat contractul cu CFR Cluj Anuntul oficial al campioanei

Antrenorul Dan Petrescu și-a reziliat oficial contractul cu CFR Cluj, după ce a câștigat titlul în Liga 1 Betano cu formația ardeleană. Cele două părți au decis rezilierea de comun acord a contractului care expira în vara anului 2019. Despărțirea a fost anunțată încă din luna martie de FANATIK.RO.

CFR Cluj a dat un comunicat pe site-ul oficial pe această temă: ”Clubul CFR 1907 Cluj și antrenorul care ne-a adus al 4-lea titlul de campioană, Dan Petrescu, au ajuns la un acord amiabil pentru rezilierea contractului! Familia CFR îi mulțumește pentru toată munca depusă în acest sezon încununată cu titlul de campioană!”.

Dan Petrescu va fi înlocuit cu Edi Iordănescu la CFR Cluj

”Dan Petrescu și-a lăsat amprenta asupra CFR-ului. Cu experiența sa a reușit să formeze la Cluj un grup extrem de unit, grup care în cele din urmă a învins. Cei buni vor triumfa mereu, iar noi am demonstrat deja că suntem cei mai buni din România și vom lupta pentru a reveni în elita fotbalului European așa cum v-am obișnuit”, se mai arată în comunicatul campioanei României.

Dan Petrescu și-a reziliat oficial contractul cu CFR Cluj, iar Edward Iordănescu este favorit să-l înlocuiască
Dan Petrescu și-a reziliat oficial contractul cu CFR Cluj, iar Edward Iordănescu este favorit să-l înlocuiască

“Bursucul” are o ofertă de 1,8 milioane de euro din partea lui Guizhou Hengfeng. Obiectivul lui SuperDan în China va fi să salveze echipa de la retrogradare, dar nu va fi ușor, mai ales că Guizhou Hengfeng se află pe ultimul loc după disputarea a 11 etape, cu doar patru puncte. Dan Petrescu a antrenat în trecut echipa Jiangsu Sunning, care acum este pregătită de Cosmin Olăroiu.

Dan Petrescu va fi înlocuit cu Edi Iordănescu la CFR Cluj. Fostul tehnician al Astrei Giurgiu nu a semnat încă înţelegerea, el fiind plecat din ţară, însă actele urmează să fie parafate în momentul în care Iordănescu se va întoarce în ţară, peste câteva zile.

Tags: