Sport

Dan Petrescu şi cei doi jucători eliminaţi de la CFR Cluj şi-au aflat pedepsele! Câte etape vor sta pe bară

Dan Petrescu, Emmanuel Yeboah și Gabriel Debeljuh și-au aflat pedepsele după eliminările din meciul cu Chindia Târgoviște. Toți trei vor lipsi de la următoarele două meciuri ale campioanei CFR Cluj.
10.08.2022 | 19:10
Dan Petrescu si cei doi jucatori eliminati de la CFR Cluj siau aflat pedepsele Cate etape vor sta pe bara
Dan Petrescu, Emmanuel Yeboah și Gabriel Debeljuh, eliminați în meciul cu Chindia Târgoviște și-au aflat suspendările. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Campioana ultimilor cinci ani în SuperLigă, CFR Cluj s-a instalat deja în fruntea clasamentului, dar perioada următoare va fi una dificilă pentru feroviari. Antrenorul și doi atacanți vor lipsi două meciuri.

Suspendați și amendați

CFR Cluj a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște 2-0, din etapa a 4-a a SuperLigii dar a pierdut trei oameni cheie din angrenajul echipei.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu, Emmanuel Yeboah și Gabriel Debeljuh au fost eliminați direct de arbitrul Iulian Călin. Yeboah pentru o intrare brutală la Ioniță (min. 66).

La aceeași fază Dan petrescu a fost trimis în tribună pentru că a avut o ieșire nervoasă necontrolată și l-a înjurat pe centralul partidei. În minutul 79 și Gabriel Debeljuh a văzut roșu pentru un cot aplicat lui Daniel Celea.

ADVERTISEMENT

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca Emmanuel Yeboah și Gabriel Debeljuh să fie suspendați câte două jocuri și să plătească o amendă sportivă de 3.000 lei, fiecare.

Tot două etape de suspendare a primit și Dan Petrescu, dar în cazul lui amenda este mult mai mică, tehnicianul urmând să achite doar 320 de lei. În urma acestor sancțiuni cei trei vor lipsi de la meciurile CFR-ului cu FC Botoșani și FC Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj, obligată să se califice în Conference League

Multipla campioană a României a fost eliminată prematur și rușinos încă din primul tur preliminar al Champions League, de Pyunik Erevan, și este obligată să se califice în grupele Conference League pentru a mai acoperii din pierderile financiare.

Joi, de la ora 20:00, feroviarii vor primi vizita formației Șahtior Soligorsk, în manșa a doua din turul 3 preliminar al Conference League. În partida tur cele două echipei au încheiat la egalitate 0-0.

ADVERTISEMENT

A fost încă un meci modest al ardelenilor, în nota obișnuită a echipei lui Dan Petrescu în acest sezon. La Cluj, însă, campionii vor trebui să abordeze meciul în cu totul altă manieră pentru a înscrie și pentru a obține calificarea în play-off.

ADVERTISEMENT