Fotbal intern

Dan Petrescu și Victor Pițurcă, la a doua întâlnire directă! Prima a rămas în istorie: şase goluri, Petrescu a fost înjurat în Ghencea + Gigi Becali l-a făcut praf pe Alexandru Tudor

19.10.2019 | 18:28
Dan Petrescu antrena la Rapid la singura confruntare cu Victor Pițurcă, antrenor în acea perioadă la FCSB. Sursă Foto: Sportpictures
ADVERTISEMENT

Echipele antrenate de Dan Petrescu și Victor Pițurcă se întâlnesc sâmbătă seară, de la ora 20:30, în cel mai important meci al rundei a 13-a din Casa Pariurilor Liga 1. Meciul din Gruia va consemna a doua întâlnire între cei doi tehnicieni, prima datând din urmă cu mai bine de 15 ani. În a doua parte a stagiunii 2003 – 2004, Petrescu, aflat la început de carieră, pregătea Rapidul, în timp ce Victor Pițurcă era antrenor principal la FCSB. Chiar dacă cei doi au primit eticheta de antrenori defensivi, în singura confruntare directă s-au marcat șase goluri, meciul terminându-se la egalitate, 3-3.

Ploaie de goluri în singura confruntare dintre Dan Petrescu și Victor Pițurcă

Chiar dacă Victor Pițurcă și Dan Petrescu activează de mulți ani în antrenorat, cei doi s-au confruntat o singură dată. Se întâmpla în returul sezonului 2003 – 2004, când Petrescu antrena la Rapid, iar Victor Pițurcă la Fechipa din Ghencea. Meciul a fost cu adevărat spectaculos, fiind marcate cinci goluri pâna la pauză, când “roș-albaștrii” conduceau cu 3-2. Formația condusă de Dan Petrescu reușea egalarea în partea a doua, cele două echipe remizând atât în tur, 1-1, cât și în retur.

ADVERTISEMENT
  • FCSB – Rapid 3-3 (D. Munteanu, F. Dumitru, M. Aliuță / G. Galamaz, Ziyati, D. Niculae)

Spre deosebire de Victor Pițurcă, Dan Petrescu nu reușea să termine sezonul pe banca tehnică a celor de la Rapid, fiind demis în aprilie 2004, la o lună de remiza cu formația patronată de Gigi Becali. Totuși, nici actualul antrenor al Craiovei nu avea să mai continue după finele stagiunii. Echipa ce evolua atunci în Ghencea a fost devansată în lupta pentru titlu de Dinamo, care și-a adjudecat primul loc în competiția internă. Video cu atmosfera și golul de 3-3:

Duelul verilor Becali. Dan Petrescu, înjurat în Ghencea

Meciul din returul sezonului 2003 – 2004 nu i-a pus față în față doar pe Dan Petrescu și pe Victor Pițurcă, ci și pe verii Gigi și Ioan Becali. Gigi era și atunci patron la formaţia care încă se numea Steaua, în timp ce Giovani era preşedintele celor de la Rapid. În acea perioadă, Gigi Becali avea parte de ceva mai multă simpatie din partea suporterilor formației “roș-albastre”, cronicile de meci ale partidei amintind de uralele venite din tribune în momentul în care patronul deschidea geamul lojei pentru a saluta.

ADVERTISEMENT

Dacă Becali a avut parte de o primire călduroasă din partea suporterilor din Ghencea, Dan Petrescu a suferit exact opusul. Fanii nu au putut suporta trădarea lui Petrescu, fost mare jucător al Stelei, ajuns antrenor la Rapid, și l-au înjurat minute în șir.

Gigi Becali saluta suporterii în FCSB - Rapid 3-3. Sursă Foto: Sportpictures
Gigi Becali saluta suporterii în FCSB – Rapid 3-3. Sursă Foto: Sportpictures

Gigi Becali acuza arbitrajul la final “Alexandru Tudor a fluierat doar pentru Rapid!” 🙂

Duelul FCSB – Rapid in 2004 aducea un alt episod ce în prezent pare cel puțin interesant. După meciul din urmă cu 15 ani, Gigi Becali acuza arbitrajul lui Alexandru Tudor, declarând că a fost pro Rapid: “Tudor a arbitrat doar în favoarea lor. Știm cu toții ce prietenie are Crăciunescu. Chiar dacă Crăciunescu nu i-a spus nimic lui Tudor, acesta știa despre ce este vorba“. Becali aducea în discuție relația cu Ion Crăciunescu, căruia i-a cerut de mai multe ori socoteală în timpul meciului, fostul mare arbitru aflându-se, de asemenea, într-o lojă a arenei din Ghencea.

ADVERTISEMENT
Alexandru Tudor în FCSB - Rapid 3-3. Sursă Foto: Sportpictures
Alexandru Tudor în FCSB – Rapid 3-3. Sursă Foto: Sportpictures

Acum, după mai bine de 15 ani, Alexandru Tudor este angajat la clubul patronat de Gigi Becali, având rolul de a coordona secțiile de copii și juniori, iar Dan Petrescu și Victor Pițurcă vor disputa al doilea meci direct, sâmbătă seară de la ora 20:30, în CFR Cluj – Universitatea Craiova.