Fotbal intern

Dan Petrescu va ajunge împotriva Viitorului la meciul cu numărul 500 ca antrenor

19.05.2018 | 08:41
Dan Petrescu va ajunge impotriva Viitorului la meciul cu numarul 500 ca antrenor
ADVERTISEMENT

Meciul de duminică dintre CFR Cluj şi Viitorul va fi fără îndoială unul foarte important pentru Dan Petrescu. “Bursucul” va antrena meciul cu numărul 500 din carieră în partida care va decide campioana României. Asta deşi abia a împlinit 50 de ani.

“SuperDan” a debutat ca tehnician în iulie 2003, la vârsta de 35 de ani, la Sportul Studenţesc. De atunci Petrescu a trecut pe la 11 echipe în şase ţări şi a strâns 499 de meciuri. “Eram jucător şi secund la FC Naţional, iar Şiman mă tot căuta, oferindu-mi conducerea tehnică a Sportului, în liga secundă. Salariu mic, ne antrenam pe unde puteeam, mă dezbrăcam la duşuri. Mulţi ar fi renunţat în locul meu. Dar am zis s-o iau de jos, dacă vreau să fac ceva în această meserie” , a povestit Dan Petrescu prima perioadă din carieră, potrivit gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a ridicat toate echipele pe care le-a antrenat

Primul său patron, Vasile Şiman, este de părere că Dan Petrescu a fost un impuls pozitiv pentru toate echipele antrenate: “A adus plusvaloare peste tot pe unde a fost. A obţinut rezultate bune pentru toate formaţiile la care a lucrat, dar nu neapărat rezultate mari pentru el. Le-a ridicat nivelul tuturor. Pe Kuban a promovat-o, pe Dinamo Moscova a luat-o de la retrogradare şi a dus-o în prima jumătate, la Jiangsu a luat Cupa. A dus fiecare echipă mai sus”, e de părere omul care l-a ajutat pe Petrescu să debuteze ca tehnician, potrivit aceleiaşi surse.

După debutul la Sportul, Dan Petrescu a mai trecut pe la Rapid, s-a întors la Sportul, apoi Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureş, Jiangsu Suning, Kuban Krasnodar, Al-Nasr, iar din vara anului trecut se află la conducerea lui CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a avut cele mai multe partide ca antrenor la Unirea Urziceni, formaţie pe care a antrenat-o în 130 de meciuri şi la care a petrecut cea mai lungă perioadă: 3 ani şi 2 luni. Alături de ialomiţeni, Dan Petrescu a câştigat un titlu uluitor în sezonul 2008-2009. De asemenea, “Bursucul” mai are o Cupă a Chinei, cu Jiangsu şi SuperCupa României, la singurul meci ca antrenor al celor de la ASA Târgu Mureş.

Tags: