Dan Petrescu vrea concurenţă pentru Arlauskis: “Căutăm un portar!” Ce spune de dubla cu Sevilla: “Jucăm 7-2-1”

Andrei Șchiopu   
în CFR Cluj
26/01/2020, 17:40
Dan Petrescu vrea concurenţă pentru Arlauskis: “Căutăm un portar!” Ce spune de dubla cu Sevilla: “Jucăm 7-2-1”
Dan Petrescu își critică deja jucătorii încă dinainte de reluarea sezonului: "Trebuia să facem mai multe puncte!". Sursă foto: sportpictures.eu

Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, consideră că are nevoie de încă un portar pentru a-i crea concurență lui Giedrius Arlauskis, chiar dacă goalkeeper-ul lituanian este unul dintre cei mai buni din Casa Pariurilor Liga 1.

Dan Petrescu vrea concurență pentru Arlauskis

Dan Petrescu a vorbit despre o posibilă concurență pe care vrea să i-o creeze lui Giedrius Arlauskis și a mărturisit că este în căutarea unui nou portar: „E clar că Arlauskis e numărul 1, sigur căutăm un portar acum, pentru că trebuie să aibă Arlauskis concurenţă”

„Suntem în căutări dar cei doi copii pe care îi avem cu noi sunt băieţi de viitor şi trebuie ţinuţi lângă echipă”, a mai spus tehnicianul campioanei României.

Portarul lituanian a bifat 31 de meciuri pentru CFR Cluj în toate competițiile, iar de-a lungul anilor a devenit unul dintre oamenii de bază ai campioanei României.

  • 32 de ani a împlinit Giedrius Arlauskis pe 1 decembrie
  • 2.000.000 de euro este cota de piață a lui Giedrius Arlauskis, conform transfermarkt.com
  • 23 de prezențe în naționala Lituaniei are Giedrius Arlauskis

Glume înaintea dublei cu Sevilla: „Jucăm 7-2-1”

Dan Petrescu s-a ținut de glume la conferința de presă și a declarat că împotriva Sevillei, adversara din „16-imile” Europa League, ar putea fi inventiv și să folosească o tactică inedită și anume de 7-2-1.

„Sevilla e în formă, parcă era 2-0 când am plecat, nu ştiu ce a făcut azi, cred că a bătut. Sevilla e în formă, e pe locul 3 în Spania şi vedem dacă vor fi suficiente cele 3 meciuri pe care le avem până atunci.

Pentru noi prioritatea numărul 1 trebuie să fie campionatul acum. Jucăm un 7-2-1 poate, ca să punem probleme Sevillei”, a glumit Dan Petrescu.

  • 52 de ani a împlinit Dan Petrescu pe 22 decembrie
  • 1 este locul pe care CFR Cluj îl ocupă în Casa Pariurilor Liga 1, cu 44 de puncte, după 22 de etape
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles