Sport

Dan Șucu a plecat furios de la Buzău după ce Neil Lennon a rămas fără victorie la Rapid. Cum a reacționat după egalul cu Gloria. Video

Dan Șucu nu a avut de făcut nicio declarație după Gloria Buzău – Rapid, scor 1-1, fiind un nou pas greșit al giuleștenilor după deja cinci etape de SuperLiga.
11.08.2024 | 01:26
Dan Sucu a plecat furios de la Buzau dupa ce Neil Lennon a ramas fara victorie la Rapid Cum a reactionat dupa egalul cu Gloria Video
Dan Șucu a plecat furios de la Buzău după ce Neil Lennon a rămas fără victorie la Rapid. Cum a reacționat după egalul cu Gloria. Video
ADVERTISEMENT

Rapid București s-a deplasat cu mari speranțe în Buzău pentru meciul cu echipa locală, Gloria, terminat cu 1-1. Constantin Budescu le-a stricat petrecerea rapidiștilor, care au venit în număr mare în deplasare.

Dan Șucu, nicio declarație la ieșirea de pe stadion

Dan Șucu n-a oferit nicio declarație după un nou pas greșit al Rapidului, care n-a reușit să învingă nou-promovata. Patronul clubului a fost extrem de supărat la finalul meciului, astfel că nu a discutat cu presa.

ADVERTISEMENT

Nu este prima dată când patronul Rapidului nu vorbește cu presa după ce echipa lui calcă strâmb în SuperLiga. După un parcurs incredibil de slab al rapidiștilor, care n-au mai obținut o victorie din sezonul trecut, Șucu a intrat în silenzio stampa.

Neil Lennon nu pare că poate redresa echipa într-un viitor apropiat, deși a schimbat sistemul, așa cum Viorel Moldovan cerea. Nord-irlandezului i s-a cerut demisia din tribunele de la Buzău, pentru al doilea meci la rând.

ADVERTISEMENT

Rapid a strâns doar patru puncte în acest sezon, după remizele cu UTA (1-1), CFR (2-2), Sepsi (2-2) și Gloria (1-1). Parcursul slab i-a făcut pe rapidiști să își piardă răbdarea, spunând: „Rușine să va fie! Afară din Giulești“.

Suporterii s-au luat la bătaie după meci

Jucătorii Rapidului au încercat să îi împace pe suporteri după un nou pas strâmb, dar nu au reușit absolut deloc. Spiritele s-au încins, iar fanii clubului s-au bătut între ei, mai precis două brigăzi din peluză.

ADVERTISEMENT

De asemenea, forțele de ordine au fost pe fază, întrucât scandalul putea prinde un contur mult prea mare. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a se calma spiritele din tribună, după rezultatul cât un eșec.

De asemenea, suporterii i-au alungat pe jucători, cărora le-au spus să părăsească Giuleștiul curând. Tensiunea de la Rapid atinge cote incredibile, întrucât parcursul rău este o continuare a unui play-off dezastruos din sezonul trecut.

ADVERTISEMENT

Suporterii și-au pierdut răbdarea cu Neil Lennon, pe care nu îl mai vor la echipă, dar care rămâne în continuare. Marius Șumudică a fost cerut cu insistență de fani, întrucât peste zece mii de fani i-au scandat numele la meciul trecut.

Dan Șucu a plecat nervos de la Gloria Buzău - Rapid 1-1

ADVERTISEMENT