Sport

Dan Șucu de Turcia! Patronul lui Beșiktaș a mers în peluză alături de suporteri la meciul contra lui Kocaelispor. Video

În Turcia, ca în România! Patronul lui Beșiktaș l-a copiat pe Dan Șucu și a mers să vadă din galerie meciul echipei sale. Imagini de senzație
28.02.2026 | 15:40
Dan Sucu de Turcia Patronul lui Besiktas a mers in peluza alaturi de suporteri la meciul contra lui Kocaelispor Video
Patronul lui Beșiktaș, pe urmele lui Dan Șucu. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Patronul lui Beșiktaș, Serdal Adali, a decis să urmărească din mijlocul suporterilor meciul pe care echipa sa l-a disputat sâmbătă pe terenul lui Kocaelispor în cadrul etapei cu numărul 24 din campionatul Turciei.

Patronul lui Beșiktaș, după modelul lui Dan Șucu

Mai mult, el a făcut chiar și deplasarea cu autocarul alături de fani pentru această partidă, iar imaginile surprinse, atât pe drum, cât și pe stadion înainte de startul jocului, sunt cu adevărat speciale, prin ineditul lor la un astfel de nivel bineînțeles.

ADVERTISEMENT

În fotbalul românesc este celebru în acest sens episodul cu Dan Șucu la Craiova

Aceste imagini au menirea de a le aminti fanilor fotbalului din România de episodul petrecut destul de recent, când Dan Șucu a mers alături de suporterii Rapidului în deplasare la Craiova și, de asemenea, a stat alături de ei în peluză la meciul respectiv.

La acea vreme, acționarul majoritar al clubului din Giulești a fost destul de mult ironizat în spațiul public pentru acea scenă în care a mâncat parizer alături de fani pe capota unei mașini la un popas făcut la un moment dat pe marginea drumului.

ADVERTISEMENT

„De ce am mâncat parizer pe capotă? Simplu, pentru că îmi place. Cred că 75% dintre români iubesc parizerul. Eu mâncam parizer încă de pe vremea lui Ceaușescu. Atunci 100 de grame costau 1,8 lei. Este delicios și o să mănânc parizer toată viața. Așa cum cred că majoritatea românilor savurează acest fel de mâncare atât de simplu, atât de popular și atât de gustos.

ADVERTISEMENT

Nu consider că m-am coborât cu nimic că am mâncat parizer alături de fani. Din contră, asta înseamnă normalitate. Până la urmă toți suntem oameni, indiferent de unde provenim, indiferent de câți bani am reușit să facem în viață sau ce statut avem. Mi-a făcut plăcere să mănânc parizer și o să fac asta de multe ori de-acum încolo.

Parizerul e unul dintre bucatele mele favorite. Este pur și simplu delicios. Faptul că am mâncat parizer înseamnă că suntem niște români simpli care ne-am adunat în jurul unei capote sau mese pentru a împărtăși aceeași bucurie, fotbalul, și aceeași iubire, iubirea pentru Rapid”, a explicat atunci Dan Șucu, în exclusivitate pentru FANATIK. 

ADVERTISEMENT