Pentru prima dată de când Dan Șucu (63 de ani) a devenit acționarul majoritar al celor două echipe, Rapid și Genoa se întâlnesc într-un meci amical, care se va disputa pe Giulești. Omul de afaceri a transmis un mesaj suporterilor înainte de acest meci și a explicat care a fost cea mai mare dorință din spatele acestei întâlniri.
Biletele pentru meciul Rapid – Genoa au fost puse în vânzare încă din 24 septembrie, iar Dan Șucu speră să aducă cât mai mulți oameni pe Giulești. Principalul motiv este de a arăta „grifonilor” ce înseamnă atmosfera pe care suporterii alb-vișinii o creează meci de meci în partidele de acasă.
„Antrenorii și-au dorit un meci puternic, nu un meci amical. Și-au dorit echipe care să se înfrunte, care să lupte, care să pună probleme. Eu mi-am dorit întotdeauna ca băieții de la Genoa să vadă și ei modul superb în care rapidiștii știu să-și susțină echipa. Hai să transformăm înfruntarea sportivă de vineri într-o sărbătoare. Ne vedem la meci!”, a transmis patronul celor două cluburi pe pagina de Instagram a celor de la Rapid.
„Pe 2 octombrie avem întâlnire în Giulești! Meciul acesta nu este doar despre fotbal. Este despre Giulești. Despre familie. Despre povești care se duc mai departe. Despre noi, toți, împreună, în casa noastră”, este mesajul transmis de club.
Vezi această postare pe Instagram
Așa cum a spus Dan Șucu, antrenorii celor două echipe și-au dorit un meci puternic, nu un simplu meci amical. Daniel Pancu abia așteaptă să întâlnească un adversar net superior valoric, întrucât este de părere că elevii săi au mult mai multe de învățat dintr-un astfel de meci decât din cele din campionatul intern.
Antrenorul celor de la Rapid a asemănat această partidă cu cea contra lui Slovan Liberec din pregătirea de vară, câștigată de formația din Cehia cu 2-1: „E foarte benefic. Am jucat în pregătire cu Slovan Liberec, care ne-a călărit. Mi-aș fi dorit încă 5 jocuri cu ei. La fel aș vrea să jucăm în fiecare zi cu Genoa”, a recunoscut Pancu la Digi Sport.