Dan Șucu vrea să scoată Rapidul din mediocritatea în care s-a zbătut în acest sezon, doar locul 6 în play-off după investiții de multe milioane de euro, și a pregătit o adevărată revoluție în club. Atât la nivel admininistrativ, la nivelul lotului, dar și al băncii tehnice. Iar primul pas ar fi instalarea antrenorului nord-irlandez Neil Lennon, căruia i-a pregătit un salariu „regesc” pentru SuperLiga.
Deși a insistat la maximum cu varianta Mircea Lucescu, Dan Șucu a fost nevoit să accepte refuzul reputatului antrenor de a prelua Rapidul și se pare că va merge până la urmă pe mâna nord-irlandezului Neil Lennon. Asta în ciuda trecutului tumultuos al acestuia, cu episoade bahice care i-au pătat cariera sportivă.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE pe site-ul FANATIK în fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30, Robert Niță a dezvăluit că Lennon este foarte aproape de a prelua echipa giuleșteană, iar moderatorul Cristi Coste o oferit în exclusivitate și detaliile financiare ale contractului.
„După cum spunea și Robert Niță, sunt discuții ca Neil Lennon să vină la Rapid. Dacă va prelua echipa, el va avea un salariu undeva la 50.000 de euro pe lună. Cam aceasta este informația pe care o avem noi la FANATIK”, a spus Cristi Coste, completat imediat de Alin Buzărin: „Îl surclasează pe Dănuț Petrescu”, aluzie la salariul de „doar” 30.000 de euro lunar pe care „Bursucul” îl ia de la CFR Cluj.
„Din ce am auzit eu, este mai mic salariul și va fi pentru tot staff-ul. Se vorbește de suma pe care o va încasa tot staff-ul lui Neil Lennon. Din ce am auzit eu, cred că este în jur de 40.000 de euro lunar. Metodist, secund, preparator, plus Lennon, deci sunt 4 în tot staff-ul. Am spus, în cazul în care se vor înțelege…”, sunt informațiile complementare oferite de Robert Niță.
Ce se va întâmpla în acest caz cu cei doi antrenori care conduc echipa în acest moment, Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi? Vor rămâne ei mai departe în staff, așa cum s-a întâmplat și în mandatul lui Cristiano Bergodi, sau vor fi îndepărtați din club din cauza rezultatelor dezastruoase din play-off?
„E adevărat că va rămâne și Bogdan Lobonț? Ca antrenor cu portarii… Eu așa știu. Tu mai auzi una, alta… Eu am spus, pe informațiile noastre, că salariul lui Lennon dacă va veni la Rapid va fi în jur de 45-50 de mii de euro, cu tot cu oamenii pe care-i va aduce”, continuă Cristi Coste dialogul cu Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA, emisiune disponibilă și în premieră pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 17:30.
„Nu știu, nu am auzit nimic. Și cred că mai are nevoie și de un secund. E puțin să ai doar unul în SuperLigă. Și în cazul în care domnul Lennon va fi numit la Rapid, cred că are nevoie și de un antrenor secund român, care să mai cunoască lucrurile pe aici. E timpul scurt.
Nu neapărat giuleștean, un român… Să știe cine e FCSB, cine e CFR Cluj, cum se manifestă Dan Petrescu și cum face Gâlcă… E o diferență de mentalitate, de cultură, cred că are nevoie în staff, în afară de directorul sportiv care a fost numit de conducere, de român sau români. Și timpul nu e de partea domnniei sale dacă va veni la Rapid”, a încheiat Robert Niță.