Sport

Dan Șucu, ședință în loja VIP la pauza meciului Rapid – Oțelul! S-a consultat cu selecționerul Mircea Lucescu

Dan Șucu și-a exprimat îngrijorarea la pauza meciului Rapid - Oțelul. Acționarul majoritar al giuleștenilor a făcut o ședință ad-hoc la care a participat și Mircea Lucescu
28.09.2024 | 22:51
Dan Sucu sedinta in loja VIP la pauza meciului Rapid  Otelul Sa consultat cu selectionerul Mircea Lucescu
Dan Șucu, ședință în loja VIP la pauza meciului Rapid - Oțelul! S-a consultat cu selecționerul Mircea Lucescu. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Dan Șucu n-a părut mulțumit deloc de ce a văzut în prima repriză a meciului Rapid – Oțelul, din etapa a 11-a a SuperLigii. La pauză, acționarul majoritar al alb-vișiniilor a făcut ședință în loja VIP.

Dan Șucu, ședință în loja la Rapid – Oțelul. Patronul giuleștenilor a vorbit cu Mircea Lucescu

Rapid a început meciul cu Oțelul fără nicio victorie pe teren propriu în acest sezon. Lucrurile n-au arătat bine deloc pentru echipa lui Marius Șumudică nici după primele 45 de minute ale confruntării cu moldovenii, iar Dan Șucu a părut extrem de îngrijorat.

ADVERTISEMENT

La pauza partidei din Giulești, reporterul FANATIK l-a surprins pe acționarul majoritar al Rapidului stând de vorbă cu doi oameni importanți din Federație, selecționerul Mircea Lucescu și directorul Comisiei Tehnice Mihai Stoichiță. Aceștia au stat de vorbă mai bine de cinci minute în timp ce cele două formații se aflau la vestiare.

Acționarul majoritar a revenit pe stadion

Meciul cu Oțelul a reprezentat meciul revenerii lui Dan Șucu pe stadion. Acționarul majoritar din Giulești, care merge mai mereu să își susțină pe viu echipa, a absentat etapa trecută, când alb-vișiniii au învins-o la Clinceni pe Unirea Slobozia, scor 2-1.

ADVERTISEMENT

„Nu e nicio problemă cu domnul Șucu. A avut o mică vacanță și s-a întors ieri seară târziu. Nu a fost în țară până ieri, cred că după masă sau spre seară. Era după zbor și nu e nicio problemă”, a comentat Victor Angelescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, absența lui Șucu de la partida cu Slobozia.

ADVERTISEMENT

Așadar, absența lui Dan Șucu de la meciul cu Slobozia nu a avut nicio legătură cu rezultatele mai puțin bune ale Rapidului.

De când a venit Marius Șumudică, până la meciul cu Oțelul Galați, gruparea de sub Podul Grant a înregistrat două victorii, cu Poli Iași și Unirea Slobozia, ambele cu 2-1, un egal, 1-1, cu Universitatea Craiova, și o înfrângere, 0-2, acasă, cu U Cluj.

O mireasă a fost „furată” și adusă pe Giulești

Ședința lui Dan Șucu de la pauză n-a fost singurul moment interesant din tribune. O mireasă a fost „furată” și adusă în Giulești la Rapid – Oțelul.

ADVERTISEMENT

Aceasta a fost recompensată cu o șapcă și o eșarfă cu însemnele giuleștenilor. Momentul a mai destins atmosfera tensionată din tribunele Giuleștiului, după o primă repriză modestă făcută de formația antrenată de Marius Șumudică.