Dan Darius Ursa, câștigătorul sezonului patru al emisiunii Survivor România, a slăbit enorm după ce și-a făcut o operație de micșorare a stomacului.
Războinicul a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK, despre procedura medicală la care a fost supus. Ne-a explicat, totodată, și care e motivul pentru care a recurs la această intervenție.
Scopul lui Dan Ursa nu a fost să slăbească din motive estetice, ci pentru a-și prelungi viața, după cum ne-a mărturisit. În doar șapte săptămâni după intervenția făcută, Ursa a slăbit 20 de kilograme.
Mai în glumă, mai în serios, Dan Ursa ne-a zis că medicul i-a recomandat să nu își schimbe încă garderoba, căci hainele pe care le are acum îi vor fi prea mari, sperând să slăbească în continuare.
Problemele cu kilogramele au apărut pentru Dan Ursa la scurtă vreme după ce s-a întors de la Survivor România. În Dominicană, Ursa s-a făcut fit, dar după ce s-a reîntors în țară s-a îngrășat mult mai tare.
„După cum s-a văzut, am slăbit foarte mult în cele cinci luni petrecute la Survivor. După întoarcere, am început să mă îngraș mai mult decât slăbisem. După toate încercările mele de a slăbi, am ajuns la această intervenție de Gastric Sleeve la recomandarea doctorului Alexandru Velici.
Procedura este una minim invazivă. După un somn lin, m-am trezit cu câteva înțepături în abdomen, aceasta fiind laparoscopică”, a dezvăluit Dan Ursa, pentru FANATIK.
Câștigătorul Survivor România ne-a mai zis că a avut ceva emoții, dar nu din cauza operației în sine. Până la această intervenție medicală, Dan Ursa nu a mai fost anesteziat total, iar asta l-a pus un pic pe gânduri. În cele din urmă, însă, fostul războinic a trecut cu bine de toată procedura și se simte satisfăcut de rezultate.
„Frică nu mi-a fost deloc, însă emoții am avut din plin și asta pentru că nu am mai avut anestezie totală niciodată. Trebuie să recunosc că a fost mai ușor decât mă așteptam, având noroc cu întregul personal de la RBC Medical, din București”, ne-a mai spus Dan Ursa.
Multe persoane l-au întrebat pe Dan Ursa cât și-a propus să slăbească, care e limita la care vrea să ajungă pentru a se simți bine, însă învingătorul de la Survivor ne-a zis că nu și-a setat un target.
„Multă lume mă întreabă câte kilograme vreau să slăbesc. Ce vreau să înțeleagă lumea este că această intervenție nu este una estetică, ci una medicală. Intervenția mea nu este de micșorare (de stomac), ci de lungire (de viață). Vreau să mai menționez că mă simt foarte bine.
Am slăbit 20 de kilograme în șapte săptămâni. Domnul doctor Velici mi-a recomandat să nu imvestesc încă în haine, deoarece voi mai slăbi încă mult”, ne-a mai dezvăluit Dan Ursa, la aproape două luni de la operație.
Războinicul din Tășnad s-a remarcat în anul 2023 în competiția Survivor România de la PRO TV. A fost desemnat câștigător în marea finală transmisă pe 25 mai, anul trecut. Pe locul doi s-a clasat, atunci, Andrei Krișan, urmată îndeaproape de influencerița Carmen Grebenișan.