News

Ministrul Dan Vîlceanu, anunţ despre reforma pensiilor. Sunt vizaţi românii care s-au pensionat în ultimii ani

Dan Vîlceanu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, a făcut un anunț important legat de reforma pensiilor, după ce s-au descoperit inechități care-i vizează pe mulți români.
09.03.2022 | 10:11
Ministrul Dan Vilceanu anunt despre reforma pensiilor Sunt vizati romanii care sau pensionat in ultimii ani
ADVERTISEMENT

Dan Vîlceanu a precizat că sunt multe inechități în sistemul de acordare a pensiilor. Adică, s-au descoperit situații în care români pensionați în 2022 au un venit mai mare cu 30% sau chiar 40%, față de o persoană care a ieșit la pensie în urmă cu 3-4 ani.

Dan Vîlceanu consideră că trebuie o reformă a pensiilor

Drept urmare, ministrul investițiilor și proiectelor europene consideră că trebuie făcută o reformă, astfel încât să nu mai existe nereguli. De altfel, Dan Vîlceanu a subliniat că trebuie schimbată și modalitatea de majorare a pensiilor mici.

ADVERTISEMENT

”În ce priveşte sistemul de pensii şi reforma pensiilor, eu cred şi toţi românii ar considera că reforma pe care trebuie să o facem este foarte utilă.

Vorbim de eliminarea inechităţilor din sistem. Sunt multe situaţii în care un pensionar a ieşit la pensie anul acesta şi are pensia mai mare cu 30-40% faţă de alt pensionar care a ieşit la pensie acum 3-4 ani, ceea ce este o inechitate crasă şi nimeni nu-şi doreşte să se mai întâmple acest lucru.

ADVERTISEMENT

În al doilea rând, creşterea pensiilor mici.  În România acum nu există posibilitatea de a creşte pensiile mici, poţi creşte doar punctul de pensie şi când creşti punctul de pensie, creşti la toţi şi inechităţile devin şi mai mari.

Reforma pensiilor aduce echitate în sistem şi nu cred că trebuie să schimbăm ceva aici”, a declarat Dan Vîlceanu, în cadrul unei conferințe de presă.

ADVERTISEMENT

Cum au crescut pensiile în 2022

Reamintim că la începutul anului 2022 au avut loc majorări ale pensiilor. Concret, cele de 800 lei s-au transformat în 1000 de lei. De altfel, a crescut și punctul de pensie: de la 1442 lei la suma de 1586 lei.

Și salariile s-au mărit în luna ianuarie 2022. Salariul minim brut a ajuns la 2.550 lei. Sunt zvonuri potrivit cărora ar mai urma pe parcursul acestui an o altă majorare de pensii și salarii. Situația este incertă având în vedere războiul de la graniță, Rusia-Ucraina, dar și starea de criză care s-ar putea instala de către Guvernul României.

ADVERTISEMENT