News

Dan Voiculescu, concluzii devastatoare după vizita Papei în România! „Încă se mai resimt cei zece ani de ură națională, semănată de Traian Băsescu”

03.06.2019 | 16:22
Dan Voiculescu concluzii devastatoare dupa vizita Papei in Romania Inca se mai resimt cei zece ani de ura nationala semanata de Traian Basescu

Dan Voiculescu a tras câteva concluzii devastatoare după vizita Papei în România! Astfel, acesta a precizat că momentul istoric al întâlnirii dintre Suvernanul Pontif, Biserica Ortodoxă și creștinii trebuie înțeles în deplinătatea lui. „Românii sunt profund atașați de valorile creștine. Entuziasmul manifestat de ortodocși, romano-catolici, greco-catolici și protestanți demonstrează că sentimentul religios este parte intrinsecă a identității naționale.

Dan Voiculescu, concluzii devastatoare după vizita Papei în România!

Reamintesc acelei minorități agresive care atacă sistematic “popii și bisericile” că, de exemplu, fără ortodoxie, fără amprenta învățăturii creștine, Principatele române nu ar fi rezistat secolelor de dominație otomană. Dacă astăzi suntem români, europeni și, în unele cazuri particulare, intoleranți cu religia, ne datorăm statutul și libertatea de conștiință inclusiv creștinismului ortodox care ne-a ferit de disoluție”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

Dan Voiculescu a continuat pe aceeași linie. „Milioanele de oameni care au celebrat vizita Suveranului Pontif pe străzi, în piețe, la impresionante adunări religioase sau din fața televizoarelor (am înțeles că s-au înregistrat audiențe record), demonstrează că există o uriașă nevoie de echilibru, de mesaj pozitiv, de încredere reciprocă și speranță. Fără a ataca pe nimeni, fără a face dezvăluiri spectaculoase, cu un discurs simplu, natural și smerit, Papa Francisc a captat atenția întregii națiuni”, a mai spus Voiculescu

Dan Voiculescu, concluzii devastatoare după vizita Papei în România! Dan Voiculescu
Dan Voiculescu l-a atacat pe Traian Băsescu. Sursă foto – facebook

Voiculescu, atac la adresa lui Băsescu

Voiculescu a schimbat foaia și l-a atacat fără menajamente pe Traian Băsescu. „Biserica Ortodoxă Română este (îngăduit să-mi fie clișeul) un “partener strategic” al Europei, al Occidentului în ansamblu. Spre deosebire de răceala cu care au fost tratate vizitele papale în alte țări ortodoxe, BOR l-a primit cu reală căldură pe Episcopul Romei. Ortodocșii români nu au complexe periferice, nu se simt amenințați, nu se sperie de întâlniri ecumenice. Avem cultura dialogului. Suntem latini, europeni, creștini.

Din nefericire, imediat după ce Papa Francisc a plecat din România, agenda publică a revenit la scandalurile noastre “de toate zilele”. Deși așa pare, nu este o fatalitate. N-am fost mereu scandalagiii Europei și nu vom rămâne așa pentru totdeauna. În prezent, încă se mai resimt cei zece ani de ură națională, semănată de Traian Băsescu și cultivată de partenerii lui. Însă, treptat, vom începe să ne vindecăm. Am convingerea că noua generație de politicieni, ziariști și lideri civici va înțelege, cât de curând, că poate ajunge mai sus și mai departe lucrând împreună cu celălalt, nu împotriva lui”, a mai scris Voiculescu