Dana Roba este contactată de Beni după despărțire, iar fostul iuit nu o lasă în pace. Make-up artista a spus că acesta o sună în fiecare zi pentru a-i cere împăcarea.
În prima jumătate a lunii ianuarie, Dana Roba a anunțat că ea și Beni au decis să se despartă. Relația lor a durat un an și jumătate.
Bărbatul i-a fost alături make-up artistei după ce aceasta a fost lovită în cap cu un ciocan chiar de fostul ei soț, Daniel Balaciu. Vedeta a petrecut mai multe săptămâni în spital, iar medicii au reușit să o salveze.
Deși relația dintre ea și Beni părea să fie una perfectă, mai ales că acesta era apropiat și de fetițele ei, cei doi au mers pe drumuri separate.
În trecut, cei doi au mai fost despărțiți, dar numai pentru o scurtă perioadă. De data aceasta, se pare că decizia lor este una definitivă.
În plus, amândoi au declarat că nu își doresc să se mai împace. Beni a spus, în cadrul unui clip video de pe TikTok, că el și make-up artista nu vor relua relația și că nu mai vrea să primească întrebări despre acest subiect.
Cu toate acestea, Dana Roba a spus că lucrurile nu stau deloc așa. Mai mult, aceasta este sunată zilnic de fostul iubit, care vrea să se împace cu ea.
Dana Roba a spus că Beni o sună de pe mai multe numere de telefon și îi spune că o iubește. Make-up artista nu mai are de gând să se împace vreodată cu el.
“Da, zice că nu mă mai suportă, că nu mă mai iubește, însă Beni mă sună în fiecare zi. Mă sună de orice alt număr, de la prieteni, de peste tot. Îmi zice că ‘Alo, sunt Beni’. Uneori îi închid, altădată mai vorbesc cu el.
Îmi spune că mă iubește și că el nu se gândește să fim despărțiți definitiv, dar eu nu mai vreau să mă împac niciodată”, a declarat aceasta pentru spynews.ro.
Vedeta a mai spus, de asemenea, că l-a iubit și l-a respectat pe Beni, care a locuit alături de ea. Fetele ei au fost și ele foarte atașate de el. Lucrurile nu au mai mers bine între ei, așa că despărțirea a fost soluția.
“El vrea, dar nu vreau eu. Într-o relație e totul după cum vrea femeia, e o vrăjeală că e după cum vrea bărbatul. E o vrăjeală și o abureală.
Totul e după cum vrea femeia, dacă femeia vrea, bărbatul nu zice nu. Eu pe Beni l-am respectat, a stat la mine în casă, l-am ținut. Fetele mele l-au iubit foarte mult”, a mai spus Dana Roba.
Până acum, atât Dana Roba, cât și Beni au oferit câteva detalii cu privire la despărțire. Make-up artista a spus că cei doi s-au certat des și că nu mai voia ca fiicele ei să asiste la tensiuni.
“Ne-am despărțit din cauza nenumăratelor certuri, neînțelegeri, contraziceri. Nu pot să stau așa să mă vadă fetele cum mă cert eu cu Beni.
Eu nu am acceptat să mă vadă certându-mă cu tatăl lor, dar cu el. Nu mai vreau, lasă că e mai bine așa, mi-e foarte bine”, a mai spus ea.
Despărțirea nu a fost deloc ușoară pentru Dana Roba, mai ales că s-a obișnuit cu Beni. Aceasta a fost, însă, decizia potrivită, mai ales că tensiunile au apărut de luni bune.