Life

Dana Rogoz, alături de Laura Cosoi după ce i-a murit tatăl. Ce îi transmite actrița prietenei sale

27.11.2020 | 18:21
Dana Rogoz alaturi de Laura Cosoi dupa ce ia murit tatal Ce ii transmite actrita prietenei sale
ADVERTISEMENT

Dana Rogoz a fost șocată când a aflat că a murit tatăl bunei sale prietene, Laura Cosoi, motiv pentru care actrița i-a transmis acesteia un mesaj de îmbărbătare colegei sale de breaslă.

Vestea că tatăl Laurei Cosoi a murit a întristat pe toată lumea, mai ales pe prietenii actriței, care îi sunt alături acesteia și care au încurajat-o cu mesaje emoționante

ADVERTISEMENT

Tatăl Laurei Cosoi, Marius Cosoi, a încetat din viață, pierzând lupta cu coronavirusul. Îndurerată, fiica acestuia a postat în mediul online fotografie din copilărie, în care se afla în brațele tatălui ei.

Dana Rogoz, mesaj emoționant pentru Laura Cosoi

Dana Rogoz, prietena Laurei Cosoi, înțelege tragedia cu care se confruntă colega ei de breaslă, de vreme ce, la rândul ei, și-a pierdut tatăl în urmă cu opt ani. Actrița i-a transmis blondinei un mesaj de susținere pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Actrița Dana Rogoz i-a mărturisit prietenei sale că pierderea unui părinte este cea mai mare suferință, conștientă fiind de durerea pe care o simte un copil când își ia rămas bun de la părintele său.

,,E cel mai mare și crunt dor acum. Abia acum realizezi că înainte nici nu știai ce e dorul, pentru că trăiai cu gândul că poți oricând să îl revezi, să îi vorbești, să îl strângi în brațe. Îmi pare așa de rău, Laura…”, a scris Dana Rogoz.

ADVERTISEMENT

Dana Rogoz și-a pierdut tatăl în urmă cu șase ani, la scurt timp după ce a dat naștere celui de-al doilea copil al ei. Tatăl actriței a pierdut lupta cu leucemia. Chiar dacă ascunde aceasta dramă din viața ei, îndrăgita actriță este mereu cu zâmbetul pe buze și optimistă. Dana Rogoz a declarat că o să îi spună fiului ei cât de important a fost bunicul în viața ei.

,,Mă bucur că a apucat să-l cunoască pe Vlad, să-l ţină în braţe. A fost un şoc pentru toată lumea, nu ne aşteptam la asta, s-a întâmplat foarte repede. Regretele sunt foarte multe, regret că cel mic nu o să-şi aducă aminte de tata. Am învăţat foarte multe de la el, dar nu vreau să vorbesc despre asta, nu vreau să mă victimizez. O să-i povestesc despre bunicul lui aşa cum se cuvine. Vlad este o minune, mă ajută foarte mult. Oricum şi tata mi-ar fi zis să termin cu prostiile şi să-mi revin”, a declarat vedeta după decesul părintelui său.

ADVERTISEMENT