Fotbal international

Danemarca la Campionatul Mondial 2018. Lot, program şi cote la pariuri

11.06.2018 | 19:46
Danemarca la Campionatul Mondial 2018 Lot program si cote la pariuri

Danemarca s-a calificat pentru a 5-a oară în istorie la un Campionat Mondial şi va face parte din Grupa C, alături de Franţa, Australia şi Peru. Formaţia nordică a înregistrat în 1998 cea mai bună performanţă, un sfert de finală împotriva Braziliei, viitoare finalistă la ediţia respectivă.

Nordicii revin la Campionatul Mondial după ce la ediţia din 2014 au absentat, în timp ce la turneul final din 2010 au fost eliminaţi încă din faza grupelor. Danemarca a pierdut în 2010 partidele cu Olanda şi Japonia, iar succesul împotriva Camerunului a contat doar pentru statistici.

Cum s-a calificat Danemarca la Campionatul Mondial din 2018

Formaţia antrenată de Hage Areide a încheiat pe locul secund în Grupa E din preliminariile pentru turneul final , într-o grupă din care au mai făcut parte Polonia, Muntenegru, România, Kazakhstan şi Armenia. Danezii au fost nevoiţi să joace baraj pentru a ajunge la Mondial, însă nu au avut probleme în faţa Irlandei, naţională pe care au învins-o cu 5-1 în deplasare şi au remizat, 0-0, pe teren propriu.

Danemarca la Campionatul Mondial din 2018

Lotul naţionalei Danemarcei la Campionatul Mondial din 2018

Actuala generaţie a naţionalei nordice se pare că a ajuns la o maturitate de joc ideală pentru marea performanţă, iar jucători precum Andreas Christensen sau Christian Eriksen sunt aşteptaţi să străluciască la turneul final din Rusia.

Portari: Kasper Schmeichel (Leicester), Frederik Ronnow (Brondby), Jonas Lossl (Huddersfield).

Fundaşi: Simon Kjaer (Sevilla), Mathias Jorgensen (Huddersfield), Andreas Christensen (Chelsea), Henrik Dalsgaard (Brentford), Jannik Vestergaard (Borussia Monchengladbach), Jens Stryger Larsen (Udinese), Jonas Knudsen (Ipswich).

Mijlocaşi: Christian Eriksen (Tottenham), Lasse Schone (Ajax), Michael Krohn-Dehli (Deportivo La Coruna), Thomas Delaney (Werder Bremen), William Kvist (FC Copenhagen), Lukas Lerager (Bordeaux).

Forwards: Andreas Cornelius (Atalanta), Kasper Dolberg (Ajax), Martin Braithwaite (Bordeaux), Nicolai Jorgensen (Feyenoord), Pione Sisto (Celta Vigo), Viktor Fischer (FC Copenhagen), Yussuf Poulsen (RB Leipzig)

Christian Eriksen, vedeta danezilor

Mijlocaşul lui Tottenham este cel mai bine cotat jucător din lotul Danemarcei şi marea speranţă a nordicilor la Campionatul Mondial. Eriksen va fi susţinut în ofensivă de Yussuf Poulsen, Nicolai Jorgensen sau Pione Sisto, în timp ce Andreas Christensen, fotbalistul lui Chelsea, a devenit liderul defensivei.

Christian Eriksen în tricoul naţionalei Danemarcei

Selecţionerul Danemarcei la Campionatul Mondial din 2018

Age Hareide a preluat echipa naţională pe 10 decembrie, 2015 şi a reuşit să obţintă 11 victorii în cele 21 de partide în care a condus formaţia daneză. Hareide a pierdut doar trei meciuri la cârma naţionalei din Danemarca şi a remizat în alte şapte dăţi. Selecţionerul de 64 de ani a antrenat doar echipe din zona nordică a Europei, fiind remarcat pe banca celor de la Rosenborg, precum şi pe cea a naţionalei Norvegiei.

Age Hareide, selecţionerul Danemarcei

Programul Danemarcei la Campionatul Mondial  2018

16 iunie, ora 19:00, Peru – Danemarca (Saransk)

21 iunie, ora 15:00, Danemarca – Australia (Samara)

26 iunie, ora 19:00, Danemarca – Franţa (Moscova)

Obiectivele naţionalei Danemarcei la Campionatul Mondial 2018

Nordicii au ca obiectiv principal calificarea în fazele eliminatorii la Campionatul Mondial dintr-o grupă în care Franţa pleacă ca mare favorită la ocuparea primei poziţi. Danemarca are şanse mari să obţintă locul secund, ceea ce i-ar putea aduce în optimile de finală un adversar de calibru, Argentina.

Ce cotă are Danemarca la pariuri la Campionatul Mondial 2018

Nordicii au o cotă de 101.00 pentru câştigarea mareului trofeu pus în joc în Rusia, dar pariorii pot opta pentru o cotă de 6.00 oferită de bookmakeri pentru o calificare în primele opt echipe. Danemarca are o cotă de 1.65 pentru ocuparea locului secund în grupă.