News
notix pixel id

Danemarca, un nou stat UE care ajută România în criza Covid-19. O echipă de medici ATI a ajuns în țara noastră

O echipă de medici ATI din Danemarca a ajuns noaptea trecută în țară. Statul scandinav se înscrie pe o listă tot mai lungă de țări UE care pun umărul la lupta cu pandemia din România.
28.10.2021 | 08:40
Danemarca, un nou stat UE care ajută România în criza Covid-19. O echipă de medici ATI a ajuns în țara noastră
Danemarca, un nou stat UE care ajută România în criza Covid-19. O echipă de medici ATI a ajuns în țara noastră. Sursa foto: captură ObservatorNews
ADVERTISEMENT

După Ungaria, Polonia și Austria, un alt stat din Uniunea Europeană (UE) acordă ajutor României în lupta cu pandemia de Covid-19.

O echipă de cadre medicale din Danemarca a sosit noaptea trecută pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală. Doctorii și asistenții din țara scandinavă au venit pentru a da o mână de ajutor în spitalele din București.

Imediat după aterizare, medicii au fost întâmpinați de ambasadorul Regatului Danemarcei în România, dar şi de șeful Departamentului pentru Situații de Urgenţă, Raed Arafat.

ADVERTISEMENT

Danemarca ajută România în criza Covid-19. O echipă de medici ATI a ajuns în București

În această săptămână au venit 2 medici și 5 asistenți din statul nordic, iar peste 11 zile va mai veni o echipă. Cadrele medicale daneze vor sta 22 de zile în țara noastră.

”Vorbim de 2 medici și 5 asistenți medicali la acest moment, mâine va mai veni un medic și un asistent medical, iar la 11 zile se va face un schimb și va mai veni încă o echipă, deci per total vor fi 22 de zile unde vor petrece la noi colegii din Danemarca”, a anunțat Raed Arafat, în această noapte, conform ObservatorNews.

ADVERTISEMENT

Joi, echipa medicală daneză va ajunge la Institutul Matei Balş din Capitală pentru a face cunoştinţă cu medicii români, alături de care vor îngriji pacienţii bolnavi de Covid-19.

”S-a stabilit că acolo va fi locul unde vor lucra, vor merge să discute cu colegii de acolo şi încet încet să intre în ture şi să înceapă să activeze”, a mai spus șeful DSU.

ADVERTISEMENT

Venirea echipei medicale din Danemarca are loc după ce România a activat recent Mecanismul de protecție Civilă al Uniunii Europene. Prin acest program, țara noastră a primit câteva sute de concentratoare de oxigen din partea altor ţări precum Olanda sau Polonia, dar şi medicamente pentru tratarea bolnavilor.

Ambasadorul danez în România: ”Suntem bucuroși că vă putem ajuta în aceste vremuri dificile”

După întâmpinarea conaționalilor săi pe Aeroportul Henri Coandă, ambasadorul danez în România, Soren Jensen, a spus că țara sa este este încântată de faptul că poate ajuta România în aceste vremuri complicate din punct de vedere sanitar.

ADVERTISEMENT

”Suntem foarte bucuroși că putem să vă asistăm în aceste vremuri dificile, mai ales în secțiile de ATI. Aici se află experți în Terapie Intensivă care își vor ajuta colegii români și, mai ales, pacienții, pe parcursul a trei săptămâni.

Sperăm ca, în această perioadă, să vedem o îmbunătățire în situația sanitară, astfel încât lucrurile să revină la normal”, a spus diplomatul.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri