Sport

Danezii de la Midtjylland s-au plimbat prin București înainte de meciul cu FCSB. Ce l-a scos din sărite pe antrenorul nordicilor. Video

FCSB - Midtjylland este meciul care i-ar putea trimite pe roș-albaștrii în primăvara europeană. Înaintea partidei, nordicii s-au plimbat prin capitală.
07.11.2024 | 17:11
Danezii de la Midtjylland sau plimbat prin Bucuresti inainte de meciul cu FCSB Ce la scos din sarite pe antrenorul nordicilor Video
FCSB - Midtjylland, meci cât o calificare. Ce au făcut nordicii cu câteva ore înainte de fluierul de start
ADVERTISEMENT

FCSB și Midtjylland se vor duela în această seară în runda a 4-a din Europa League. Ambele echipe stau destul de bine în clasamentul general, însă duelul de pe Arena Națională se anunță unul extrem de interesant.

FCSB – Midtjylland, meci cât o calificare

Partida din această seară îi poate face pe bucureșteni siguri în proporție de 90% de calificarea în primăvara europeană. Victoriile cu RFS și PAOK Salonic pun echipa antrenată de Elias Charalambous într-o poziție foarte bună, însă în niciun caz roș-albaștrii nu ar trebui să intre pe teren relaxați.

ADVERTISEMENT

Danezii sunt considerați favoriți în meciul din Europa League. Nordicii au un lot mai valoros, dar și o experiență mai mare în cupele europene. Totuși, bucureștenii au arătat că se pot ridica la nivelul adversarilor în acest sezon.

Danezii au ajuns miercuri în București, iar joi, cu doar câteva ore înainte de partida de pe Arena Națională, delegația celor de la Midtjylland a făcut o scurtă plimbare în centrul capitalei. Jucătorii s-au plimbat prin zona Catedralei Mântuirii Neamului și a Palatului Parlamentului.

ADVERTISEMENT

Antrenorul de la Midtjylland, scos din sărite de traficul din capitală

Tehnicianul celor de la Midtjylland, Thomas Thomasberg, s-a confruntat deja cu primele probleme în România. El a criticat traficul din capitală. De asemenea, antrenorul a prefațat duelul cu FCSB de pe Arena Națională. Acesta a declarat la conferința de presă:

ADVERTISEMENT

„A fost teribil. Am făcut o oră până aici, de aceea am întârziat. E un oraș mare, abia aștept meciul, dar traficul nu mi-a plăcut deloc. FCSB e o echipă bună. Știu că în campionat nu are rezultatele așteptate.

ADVERTISEMENT

Am văzut câteva meciuri din campionat, au fost meciuri echilibrate. Am văzut victoria de la PAOK. E un meci important, fiecare echipă ar face un pas mare către calificare cu trei puncte”.

Elias Charalambous: „Suntem pregătiți pentru un meci dificil”

Și Elias Charalambous a vorbit despre meciul cu echipa din Danemarca. Cipriotul știe că partida nu va fi deloc ușoară, însă are mare încredere în elevii săi. Elias Charalambous a declarat că a făcut o analiză detaliată a adversarului și a găsit câteva puncte slabe.

ADVERTISEMENT

„Știm foarte bine că ei sunt pe primul loc în Danemarca, știm foarte bine cât de greu e campionatul acolo. (n.r. despre înfrângerea suferită de Midtjylland cu Brondby, scor 1-5). Un rezultat nu definește o echipă.

Suntem pregătiți pentru un meci dificil, jucăm acasă, jucătorii sunt motivați, am început foarte bine competiția, în afară de ultimul meci. Vom da tot ce avem mai bun pentru a obține cele 3 puncte. În Europa, nivelul e mult mai greu, în aceste meciuri trebuie să fii în formă maximă. Am analizat adversarul, toate echipele au slăbiciuni, acolo vrem să lovim”, a explicat Elias Charalambous.