Sport

Dani Alves a revenit la Barcelona. A trecut vizita medicală și a oferit primele declarații: “Vreau să salvez echipa”. Video

Dani Alves s-a întors la Barcelona, iar pe contul oficial al clubului a apărut o imagine editată special pentru a onora cum se cuvine anunțul revenirii sale.
15.11.2021 | 22:30
Dani Alves a revenit la Barcelona A trecut vizita medicala si a oferit primele declaratii Vreau sa salvez echipa Video
ADVERTISEMENT
15-11-2021
20:28

Primele declarații ale lui Dani Alves de la revenire

Dani Alves a oferit primele declarații de la revenire și a spus clar că vrea să salveze echipa și să o redreseze: „O să încerc să salvez Barca pe care o iubim atât de mult. Încă sunt şocat. Tot încerc să revin de mult timp, iar acum, ajung să lucrez cu oameni care ştiu că dorinţa mea înseamnă un privilegiu. O să încerc să salvez Barca pe care o iubim atât de mult.

Ne aflăm într-un proces, dar trebuie să-l accelerăm. Nu există limite în această echipă, ca să poţi să faci greşeli. Acum avem o mare oportunitate. Trebuie să luăm în serios vorba că visele devin realitate. Am muncit să realizez asta”.

„Vreau să ajut Barcelona să crească. Acum am o provocare incredibilă, una dintre cele mai fascinante, să lupţi, să aperi un tricou. Când îmbrac tricoul Barcelonei, mă simt ca un super-erou.

Sper să îi infectez şi pe colegii mei cu asta, cu ceea ce reprezintă Barcelona. De asemenea, vreau să le mai spun fanilor că noi suntem Barcelona! Ei nu pot să se oprească din a susţine echipa. Trebuie să ne unim forţele şi să arătăm ce avem în interiorul nostru”, a spus Dani Alves.

13-11-2021
12:43

Imaginea emoționantă cu Dani Alves la revenirea pe Camp Nou

Dani Alves (38 de ani) a oferit și prima reacție în calitate de jucător al Barcelonei. Fundașul brazilian a postat o imagine emoționantă la revenirea pe Camp Nou, însoțită de un mesaj pe măsură.

„Aștept ca un nebun de cinci ani acest moment. Nu știam cât va dura. Nu știam că va fi atât de dificil, dar știam din toată inima și din tot sufletul că acest moment va veni. M-am întors acasă, de unde n-am plecat de fapt niciodată și, cum am spus înainte să plec, SUNT UNUL DINTRE VOI, CHIAR DACĂ NU ȘTIU CÂT VA DURA ACEST VIS, DAR SPER SĂ DUREZE VEȘNIC. Ne vedem curând, în locul care mă fascinează cel mai tare, cu același entuziasm pe care l-am avut la început și cu aceeași dorință de a ajuta la reconstrucția CELUI MAI BUN CLUB DIN LUME”, a scris Dani Alves, pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

O postare distribuită de Dani Alves (@danialves)

Fundașul brazilian a rămas liber de contract după despărțirea de Sao Paulo, iar din luna septembrie nu a mai jucat niciun meci de fotbal, dar asta nu înseamnă că nu se află într-o formă bună.

Dani Alves a fost căpitanul Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde „Selecao” s-a impus în finala cu Spania.

ADVERTISEMENT

Dani Alves, din nou la Barcelona! Anunțul făcut de catalani

Dani Alves s-a întors la Barcelona, iar Barcelona a anunțat venirea sa printr-o fotografie editată, în care este schițat fundașul în prima perioadă la Barca alături de o poză actuală cu el în noul echipament al echipei.

Venirea lui Xavi a fost importantă pentru Dani Alves, cel care a spus în urmă cu o săptămână că dacă noul antrenor va avea nevoie de serviciile lui, el va răspunde pozitiv unei chemări, ceea ce s-a și întâmplat.

ADVERTISEMENT

Dani Alves și Xavi au fost colegi la Barcelona în acea echipă care domina total fotbalul european și care câștiga an de an numeroase trofee, sub comanda lui Pep Guardiola.

Dani Alves fusese transferat de Barcelona în 2008 de la Sevilla, pentru 35.000.000 de euro și a rămas pe „Camp Nou” până în vara anului 2016, atunci când a plecat liber de contract la Juventus.

ADVERTISEMENT
  • 38 de ani are Dani Alves
  • 1.000.000 de euro este cota de piață a lui Dani Alves, conform transfermarkt.com

Record de trofee pentru Dani Alves

Dani Alves este cel mai titrat fotbalist din lume, iar după victoria din finala Jocurilor Olimpice cu naționala Braziliei, fundașul lateral și-a trecut în palmares trofeul cu numărul 44.

ADVERTISEMENT

Este un record greu de egalat, iar Dani Alves a recunoscut de multe ori că, deși a ajuns la o vârstă înaintată, poate continua să joace fotbal ca în tinerețe, el antrenându-se corespunzător și având aceeași „foame” de trofee ca la începutul carierei.

Alături de Barcelona, Dani Alves a câștigat toate trofeele pe care le putea câștiga la nivel de club și nu numai o dată, ci de mai multe ori.

De-a lungul anilor, Dani Alves a jucat pentru: Bahia, Sevilla, Barcelona, Juventus, PSG, Sao Paulo.

Trofeele câștigate de Dani Alves la Barcelona:

  • 3 trofee Champions League
  • 6 titluri în La Liga
  • 3 Copa Del Rey
  • 5 Supercupe ale Spaniei
  • 4 Supercupe ale Europei
  • 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor
ADVERTISEMENT