E oficial! Dani Coman a redevenit președintele lui FC Hermannstadt. Anunțul a fost făcut de clubul sibian pe pagina de Facebook.
„Bine ați (re)venit, domnule președinte!
Dani Coman, președintele executiv A.F.C.Hermannstadt, este #oficial unul dintre noi! Acest OM & PROFESIONIST nu mai are nevoie de nici o prezentare. Putem spune că a înfăptuit foarte mult bine pentru fotbalul sibian. Mai putem completa că astăzi suntem fericiți! Revenim pe FCH Tv cu primul interviu acordat de domnul președinte la reluarea mandatului.
Sibiul are fotbal și are iar un conducător pe măsură!”, este anunțul postat de FC Hermannstadt.
În finalul anului trecut, fostul portar dezvăluia la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că se află în negocieri pentru a merge la CFR Cluj.
În cele din urmă, Dani Coman nu va mai ajunge în conducerea campioanei din SuperLiga și se pregătește să revină la FC Hermannstadt, revelația actualului sezon din campionatul intern.
”Mâine dimineață (n.r. – miercuri, 25 ianuarie) am o ultimă discuție cu ei și sper ca la 11:30 să fiu la antrenament. Vedem mâine dimineață. Mai sunt de semnat actele, atât. La fotbal se pot întâmpla lucruri într-o oră, dar într-o noapte…”, a declarat Coman, pentru as.ro.
Imediat după începutul actualului sezon, în ciuda faptului că FC Hermannstadt avea rezultate peste așteptări, Dani Coman a decis să demisioneze din funcția de președinte din cauza problemelor financiare de la club.
În urmă cu doar câteva zile, Claudiu Rotar, unul dintre finanțatorii clubului sibian, a dezvăluit că Dani Coman ar putea reveni la FC Hermannstadt, unul dintre factorii care cântăresc decisiv fiind noul stadion.
”Eu zic că vine la Sibiu, 90%. A fost aici. Cred că și stadionul este un factor important, e o sursă de venit pentru noi. Aici deciziile sunt mai ușor de luat.
Nu e ca la CFR Cluj, acolo pretențiile sunt mai mari. Până nu e semnat, nu e revenit. Verbal există o înțelegere. Suntem doar la stadiul de contacte, acum”, a spus Claudiu Rotar.
FC Hermannstadt a fost revelația primei părți a sezonului din SuperLiga, dar au fost penalizați cu 9 puncte din cauza unor datorii și au ajuns pe locul 9 în clasament, la 8 puncte de ultima poziție care asigură participarea în play-off.
După depunctare, clubul sibian a emis un comunicat de presă prin care anunța că se va apăra la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Claudiu Rotar a oferit, de asemenea, prima reacție și a mărturisit că o decizie ar urma să fie luată la începutul lunii februarie.