Fotbal intern

Dani Coman, dezamăgit de atitudinea jucătorilor Astrei: „La experiența pe care o avem, nu e posibil să luăm două goluri ca la juniori”

17.02.2020 | 22:49
Dani Coman dezamagit de atitudinea jucatorilor Astrei La experienta pe care o avem nu e posibil sa luam doua goluri ca la juniori
ADVERTISEMENT

Dani Coman, președintele Astrei Giurgiu, a fost dezamăgit la finalul partidei dintre Hermannstadt și Astra Giurgiu, 2-2.

Dani Coman, dezamăgit de atitudinea jucătorilor Astrei

Dani Coman a vorbit după meciul cu Hermannstadt și a mărturisit că este dezamăgit de atitudinea jucătorilor Astrei: „Eu nu sunt supărat, dar la experiența pe care o avem și la importanța acestui meci nu este posibil să luăm două goluri de juniori.

ADVERTISEMENT

Știam că Hermannstadt sunt buni la fazele fixe, dar nu-mi explic cum am putut să nu gestionăm bine meciul. Asta e diferența între jucătorii mediocri și fotbaliștii mari, un fotbalist mare dacă are cinci ocazii dă cinci goluri, eu îl felicit totuși pe Vali Gheorghe.

Budescu va începe antrenamentele cu echipa în această săptămână, ce e drept, ne lipsește mult. Eu am încredere în echipă și în jucători, dar tremurăm în ultima etapă, asta este”.

ADVERTISEMENT

„Lui Alibec îi e dor de Budescu”

„Au luptat, din păcate nu au fost inspirați la fazele fixe. Alex Ioniță mi-a plăcut foarte mult, chiar aveam nevoie de un jucător de calitate ca el. Putem câștiga cu orice echipă din campionatul intern, la fel cum putem pierde cu orice echipă.

Noi nu putem vorbi de titlu, dar cred că dacă intrăm în play-off vom arăta mult mai bine”, a mai spus Dani Coman.

ADVERTISEMENT

Președintele Astrei a dezvăluit că lui Denis Alibec îi este dor de Constantin Budescu: „Lui Alibec îi e dor de Budescu, mi-a spus ieri «Mi-e dor rău de grasul ăla pe teren»”.

  • 40 de ani a împlinit Dani Coman pe 28 martie
  • 5 este locul pe care Astra Giurgiu îl ocupă în campionat, cu 41 de puncte
ADVERTISEMENT