Life

Dani Oțil, pe mâna medicilor. Prezentatorul de la Neatza a trecut printr-o intervenție chirurgicală

Dani Oțil a povestit că a ajuns pe mâna medicilor și că a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Ce l-a determinat să ia această decizie.
25.11.2024 | 17:30
Dani Otil pe mana medicilor Prezentatorul de la Neatza a trecut printro interventie chirurgicala
De ce a ajuns Dani Oțil pe mâna medicilor. Sursa foto: colaj Fanatik/ Instagram
ADVERTISEMENT

Dani Oțil a ajuns pe masa de operație, din proprie inițiativă. A vrut să scape de o problemă mai veche și a cerut ajutorul specialiștilor. Prezentatorul de la Antena 1 a povestit totul în mediul online.

De ce s-a operat Dani Oțil

Dani Oțil a fost supus unei intervenții chirurgicale după ce a încercat să rezolve o problemă de mai mult timp. El a consultat un specialist și, recent, a povestit cum s-a desfășurat procedura și ce a simțit imediat după operație.

ADVERTISEMENT

Într-un clip video publicat în mediul online, Dani Oțil apare alături de medicul chirurg care l-a operat și povestește prin ce a trecut. El și-a făcut o intervenție chirurgicală la nas și i-au fost micșorate cornetele.

Colegul lui Răzvan Simion a dezvăluit că se confrunta constant cu dificultăți de respirație atât ziua, cât și noaptea, așa că a decis să se încreadă în mâinile specialistului și să scape de acest stres.

ADVERTISEMENT

Lui Dani Oțil i s-a făcut anestezie generală și, spune el, nu s-a confruntat cu dureri mari nici după intervenție, dar nici după aceea. Mai mult decât atât, a plecat de unul singur, cu mașina personală, de la spital.

ADVERTISEMENT

Dani Oțil: „Să respir mai bine”

Dani Oțil a explicat că problema sa îl împiedica să respire corect, mai ales atunci când făcea exerciții fizice.  „Mi-am făcut o intervenție la nas (…) Ca să respir mai bine noaptea, dar mai ales ziua la sport (…)

ADVERTISEMENT

Am plecat cu mașina după. Imediat după ce m-am trezit, m-am mai dezmeticit, am mai stat”, a spus prezentatorul de la Antena 1 despre momentul în care a fost în spital.

În trecut, vedeta a povestit că stresul și oboseala și-au pus amprenta asupra stării sale de sănătate. Astfel, a învățat pe propria piele că sănătatea este mai importantă decât succesul profesional.

ADVERTISEMENT

„Volumul de muncă e normal să fie direct proporțional cu banii pe care îi câștigi, dar cât poți duce treaba asta? Munceam mult și dormeam puțin, încât am avut așa, legat strict de lipsa de somn. M-a lovit destul de rău la fotbal”, a spus prezentatorul Antena 1, citat de spynews.ro.