Daniel Băluţă, candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, a mers miercuri pe şantierul de la Piaţa Unirii, unde a fost însoţit de ministrul transporturilor, Ciprian Şerban. Cu această ocazie, Băluţă a anunţat că în perioada imediat următoare va fi demarat proiectul de interconectare a liniei de tramvai de la Piaţa Sf. Vineri la Piaţa Unirii, urmând astfel să fie realizată conexiunea între estul şi vestul Bucureştiului.
Proiectul se va desfăşura sub coordonarea directă a Primăriei Sectorului 4 şi este deosebit de important pentru decongestionarea traficului. Daniel Băluţă a anunţat că a preluat de la Primăria Capitalei şi studiul de fezabilitate, astfel că mai rămâne doar semnarea contractului de proiectare şi execuţie.
„Urmare a semnării protocolului de asociere cu Primăria Municipiului București, Sectorul 4 a devenit autoritate contractantă pentru realizarea conexiunii dintre estul și vestul orașului prin interconectarea liniei de tramvai de la Piața Sf. Vineri la Piața Unirii, în zona Mitropoliei. Din acest moment, mai ales că am preluat de la Primăria Capitalei și studiul de fezabilitate, putem semna și contractul de proiectare și de execuție. Apreciez că în maximum un an, vom avea gata proiectul tehnic și vom putea începe execuția efectivă a acestui proiect adiacent lucrărilor de aici, de la Planșeul Unirii”, a spus Daniel Băluţă.
La câteva zeci de metri de locul unde se va face această interconectare, constructorii lucrează la refacerea planşeului de la Piaţa Unirii, iar lucrările sunt în avans faţă de termenul prevăzut în proiect. Astfel, a fost deja turnată o secţiune a noului planşeu, iar în paralel a fost dezafectată vechea structură, în procent de 60%, şi au fost realizaţi 200 de piloţi foraţi din totalul de 256 de astfel de coloane de beton.
Daniel Băluţă s-a arătat satisfăcut de ritmul lucrărilor şi promite că vor fi demarate şi alte proiecte şi lucrări majore în această zonă. „Aceste lucrări sunt deja ‘scheletul’ noii structuri. Faptul că prima secțiune a planșeului nou este turnată arată că ritmul este unul consistent și că avem deja o parte de infrastructură complet nouă, modernă și stabilă. Continuăm lucrările și pregătim turnarea următoarelor bucăți ale planșeului. În același timp, având sprijinul tuturor instituțiilor publice cu atribuții în privința transportului public, Sectorul 4 va demara și alte proiecte și lucrări majore în zonă, cum ar fi consolidarea și modernizarea Pasajului Unirii, construirea unui pasaj pietonal nou, care să lege eficient și sigur stațiile Unirii 1 cu Unirii 2 – pentru că actualul tunel este depășit de fluxul zilnic, dar și interconectarea liniei de tramvai dintre Piața Sf. Gheorghe și Piața Unirii.
Toate aceste noi facilități vor fi conectate între ele cu scări fixe, lifturi și escalatoare, astfel încât oamenii care ajung cu tramvaiul la Piața Unirii să poată ajunge la metrou, în subteran, chiar din refugiul stației de tramvai și invers. Ele vor transforma zona Unirii într-un nod intermodal modern, similar cu ce am făcut la Eroii Revoluției”, a mai afirmat candidatul PSD la alegerile pentru funcţia de primar general.
Daniel Băluţă a ţinut să sublinieze în conferinţa ţinută pe şantier, alături de ministrul transporturilor, că refacerea Planşeului Unirii nu este un simplu proiect local, ci unul de siguranţă metropolitană, care poate fi luat drept exemplu şi de alte municipalităţi.
„Este un exemplu de cum trebuie reconstruite infrastructurile esențiale dintr-un oraș mare: complet, coordonat, cu toate instituțiile la aceeași masă. Așa trebuie refăcute și podurile, și pasajele, și clădirile publice ale Capitalei. Bucureștiul nu poate funcționa pe improvizații și pe speranța că „mai rezistă încă un an”. Viitorul orașului începe cu siguranță structurală reală și cu infrastructuri care țin 100 de ani, nu 10. Angajamentul meu este clar: tot ce am construit aici: ritm, coordonare, precizie, siguranță – trebuie extins la nivelul întregului București”, a mai spus Băluţă.
La rândul său, ministrul transporturilor, Ciprian Şerban, a lăudat iniţiativele lui Daniel Băluţă în zona de infrastructură, apreciind atât iniţiativa primarului Sectorului 4 de a reface Planşeul Unirii, cât şi colaborarea acestuia cu Metrorex. „Traficul din București are nevoie de soluții rapide și concrete. Lucrările de la Planșeul Unirii sunt un exemplu de intervenție făcută cu responsabilitate și cu impact direct asupra siguranței și mobilității bucureștenilor.
Un exemplu de bune practici pentru relația dintre primăria Sectorului 4 și Metrorex, astfel încât stațiile de pe M1 și M2 vor deveni și mai sigure. Iar acest proiect nou de planșeu, menit să unească cele două magistrale, va oferi bucureștenilor un transport public mai sigur și mai aerisit. Daniel Băluță a demonstrat că poate gestiona proiecte complexe rapid și eficient și, de aceea, cred că această experiență și viziune a dumnealui poate fi transpusă la nivelul întregului București”, a afirmat ministrul Ciprian Şerban.