Străzile Bucureştiului s-au umplut de gropi după ninsorile căzute în ultimele săptămâni, iar pentru şoferi este o adevărată provocare să-şi păstreze maşinile intacte după slalomul pe care sunt obligaţi să-l facă printre cratele din carosabil. Daniel Băluţă face apel la ceilalţi primari de sector, cerând o implicare comună pentru rezolvarea acestei probleme.
Primarul Sectorului 4 spune că va iniţia un proiect de hotărâre menit să accelereze lucrările de reparații la nivelul întregii Capitale și care să le permită tuturor celor șapte primării din București să intervină coordonat, simultan și integrat pentru refacerea de urgență a covorului asfaltic de pe străzile și bulevardele aflate în administrarea Primăriei Generale. Proiectul de hotărâre ar urma să fie prezentat votului consilierilor în şedinţa extraordinară din 10 martie, convocată deja de PSD şi PUSL.
„Este nevoie de intervenția noastră urgentă, coordonată și fermă, a tuturor, pentru că, din păcate, Bucureștiul arată ca după război. Este plin de gropi, carosabilul este grav afectat, iar în multe zone riști efectiv să îți rupi mașina circulând pe străzile Capitalei. Nu mai vorbim doar despre disconfort, ci despre siguranța oamenilor. Tocmai de aceea inițiem acest proiect de hotărâre, care să permită tuturor primăriilor de sector să intervină simultan și integrat pentru refacerea rapidă a covorului asfaltic, inclusiv pe străzile care se află acum în administrarea Primăriei Capitalei”, este semnalul de alarmă tras de Daniel Băluţă.
Preşedintele PSD Sector 4 consideră că bucureştenii au nevoi de străzi sigure, nu de un oraş care arată abandonat. „Cu toții suntem responsabili în fața oamenilor, lucrăm pentru oameni și consider că barierele administrative trebuie depășite în interesul orașului, întrucât fiecare cetățean al Bucureștiului se așteaptă ca problemele să fie rezolvate, indiferent de persoana sau de instituția care face acest lucru”, a mai spus Băluţă.
În Sectorul 4, pe străzile pe care primăria le are în administrare, programul de reparaţii va debuta la începutul lunii martie, dacă şi vremea va permite acest lucru. „Între timp, echipele noastre au fost în teren, au identificat gropile şi le-au prioritizat, pentru a interveni acolo unde urgenţa este mai mare”, a adăugat primarul de sector.