Daniel Băluță, candidat PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, a anunțat o investiție importantă în Sectorul 4, acolo unde este edil, pe partea de sănătate. Se construiește un Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei. Când vor fi gata lucrările.
Este vorba despre Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei. Edilul Daniel Băluță a anunțat că unitatea medicală reprezintă o investiție cu o valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, finanțată din fonduri nerambursabile accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, a precizat faptul că ridicarea acestui centru a început încă de acum un an.
„Aici, în Calea Șerban Vodă 189, Sectorul 4 ridică de la zero un Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei – un proiect vital pentru Capitală și pentru întreaga țară. Vreau să fie foarte clar ce înlocuim: aici au funcționat clădiri vechi de peste 130 de ani, aflate în risc seismic I, închise în 2020 pentru că nu mai puteau garanta siguranța pacienților.
În locul lor, construim un spital nou, conform tuturor standardelor europene, proiectat special pentru diagnostic rapid, tratament adecvat și cercetare avansată. Lucrările au început acum un an. Structura și instalațiile principale sunt finalizate, echipamentele medicale de ultimă generație sunt deja în șantier, iar echipele lucrează accelerat la fațadă și la interioare”, a declarat Daniel Băluță”, primarul Sectorului 4 și candidat al Partidului Social Democrat la alegerile pentru funcția de Primar General al Capitalei, în cadrul unei conferințe de presă organizate în șantierul noii unități sanitare.
Edilul Daniel Băluță a precizat faptul că noul centru va avea 115 paturi, dintre care 19 pentru ATI, trei săli de operație, laboratoare de analize și cercetare, anatomie patologică, imagistică completă și un compartiment de primiri urgențe. De asemenea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei anunță că spitalul va fi funcțional peste șase luni.
„Este o investiție de aproximativ 100 de milioane de euro, care schimbă fundamental modul în care Bucureștiul tratează tuberculoza. Această boală apare mai des în comunitățile vulnerabile, iar expunerea pe termen lung la aer poluat slăbește plămânii și îi face pe oameni mai vulnerabili la infecții respiratorii, inclusiv la TBC. A construi un astfel de centru aici nu este doar o obligație administrativă, este un act de responsabilitate pentru sănătatea publică a României.
Acest proiect arată ceva foarte important: când administrația lucrează cu disciplină și cu parteneri serioși – în acest caz Institutul „Marius Nasta”, UMF „Carol Davila”, Ministerul Sănătății – rezultatele apar repede. Nu pierdem ani în documentații, nu blocăm lucrări în sertare. Construim. Facem. Aceasta este și filosofia mea pentru următorii doi ani și jumătate ca primar general: concentrare pe lucrurile esențiale, eliminarea blocajelor, investiții care schimbă viața oamenilor în mod concret”, a mai spus primarul Sectorului 4.
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a subliniat faptul că pentru cetățenii Sectorului 4 a făcut făcut multe investiții, precum spitalul de stomatologie, unitatea pentru mari arși, secția UPU, unitatea de pompieri, dar și construirea de școli și grădinițe. În același timp, el a subliniat că în mandatul său a consolidat clădiri, a făcut parcuri, pasaje, parcări și stații noi de metrou. În continuare, el își dorește să facă întreg Bucureștiul un oraș mai bun.
„Exact aceeași disciplină o voi aduce la nivelul întregii Capitale. Și vreau să fie foarte clar: acesta este modelul pe care îl propun pentru București. Un oraș care nu așteaptă să se prăbușească ceva ca să intervină. Un oraș care investește în prevenție, în infrastructură medicală, în siguranță și în calitatea vieții. Un oraș în care sănătatea oamenilor devine prioritate, nu un capitol marginal.
Am ales să închei campania aici pentru că acesta este mesajul meu: Bucureștiul nu are nevoie de circ, scandal sau zgomot politic. Bucureștiul trebuie scos din haos; are nevoie de spitale moderne, școli consolidate, trafic fluid, aer respirabil, infrastructură care funcționează. Aici este diferența între vorbă și faptă. Aici este diferența dintre promisiuni și realitate”, a mai spus Daniel Băluță.
În continuare, primarul Sectorului 4 îi îndeamnă pe alegători să meargă la vot pe data de 7 decembrie, deoarece „Bucureștiul nu are timp de experimente sau de oameni care învață funcția după ce o primesc”. În același timp, Daniel Băluță subliniază că, prin toate proiectele realizate până acum, a demonstrat că este omul potrivit pentru Primăria Generală.
„Bucureștiul nu este un platou de televiziune. Este un oraș real, cu oameni reali, cu probleme reale, care are nevoie de soluții reale. Iar eu asta am făcut mereu: am muncit, am construit, am livrat. De aceea vă rog: mergeți la vot pe 7 decembrie.
Miza este viața noastră de zi cu zi, iar votul pentru poziția 2 pe buletinul de vot este un vot pentru siguranță, facturi corecte, sănătate, mobilitate, pentru măsuri corecte la problemele orașului și pentru un București care nu lasă pe nimeni în urmă. Veniți la vot și alegeți direcția corectă pentru Capitală! Vă mulțumesc!”, a încheiat candidatul PSD.
Pe șantierul viitorului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei a fost și ministrul sănătății, Alexandrul Rogobete. Acesta susține că a rămas impresionat de modul în care au descurs lucrările până acum. El a afirmat că este unul dintre cele opt spitale care au rămas în PNRR, iar din acest punct de vedere „Daniel Băluță și-a făcut treaba”. Ministrul a menționat că este în discuții cu edilul pentru un nou centru pentru arși grav, pentru adulți.
Prezent pe șantier a fost și Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, care a subliniat necesitatea ca bucureștenii să solicite candidaților rezultate palpabile, dar și Eugen Teodorovici, fost ministru de finanțe. Acesta s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei și și-a exprimat sprijinul pentru Daniel Băluță în această cursă.