News

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, crede că PSD are a treia șansă la prezidențiale

20.06.2019 | 19:02
Primarul sectorului 4 Daniel Baluta crede ca PSD are a treia sansa la prezidentiale

Nici măcar oamenii din interiorul PSD nu mai cred în șansele pe care social-democrații le au la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Astfel, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că partidul său are doar a treia șansă în ceea ce privește cursa pentru funcția de președinte al României.

Daniel Băluță crede că PSD are doar a treia șansă la alegerile prezidențiale

Băluță susține că nu contează dacă Iohannis va pleca sau nu la Bruxelles, pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Europei, în locul lui Donald Tusk:

“Din punctul meu de vedere, o să rămâneţi surprinşi, astăzi PSD are şansa a treia la câştigarea preşedinţiei României, indiferent dacă Iohannis va pleca sau nu la Bruxelles. Este o realitate şi am defectul de a fi extrem de corect în aprecierea situaţiei. Din punct de vedere politic, pentru PSD nu reprezintă niciun avantaj poziţionarea domnului Iohannis în funcţia de preşedinte al Consiliului Europei”, a declarat Daniel Băluţă.

Daniel Băluță crede că PSD va suferi o înfrângere dură la alegerile prezidențiale *foto: ps4.ro
Daniel Băluță crede că PSD va suferi o înfrângere dură la alegerile prezidențiale *foto: ps4.ro

PSD, în criză înainte de alegerile prezidențiale

După eșecul de la alegerile europarlamentare și erodarea pe care a avut-o imaginea partidului după lupta dusă împotriva Justiției, PSD se află acum pe un trend descendent. Social-democrații sunt în căutarea unui candidat la președinție care să fie mai bine poziționat împotriva lui Klaus Iohannis și a candidatului comun al Alianței USR – Plus. Cu toate acestea, niciunul dintre numele puse în față de PSD nu a avut succes până acum în sondaje.

Premierul Dăncilă susține că numirea unui candidat la prezidențiale va fi făcută după congresul partidului: „Cea mai bună variantă este aceea în care maximizăm șansele să câștigăm alegerile prezidențiale trebuie să dăm drumul la sondaje vor avea  prioritate colegii și colegele din partid care vor să candideze pentru președinția României. O să introducem mai multe persoane ca să vedem care sunt persoanele care au cele mai mari șanse”, a spus miercuri premierul României.

Potențialii candidați ai PSD

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că nu este interesată de o potențială candidatură la alegerile prezidențiale. Cei care au anunțat însă că intra în cursa pentru candidatură sunt Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu sau Florentin Pandele.

Printre numele vehiculate că ar fi interesate de candidatura PSD la aceste alegeri sunt și Gabriela Firea, Lia Olguța Vasilescu, Mihai Fifor sau ministrul Economiei, Eugen Orlando Teodorovici.