Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Daniel Bîrligea, ironizat după FCSB – Csikszereda: „El a fost underul la meciul ăsta! Orice antrenor îl scotea la pauză”. Se cere mental coach! Exclusiv

Daniel Bîrligea, singurul jucător criticat de Gigi Becali după FCSB - Csikszereda 1-0, a fost ironizat pentru prestația de pe Arena Națională. Vârful campioanei a fost schimbat la pauză cu Thiam
02.02.2026 | 13:49
Daniel Birligea ironizat dupa FCSB  Csikszereda El a fost underul la meciul asta Orice antrenor il scotea la pauza Se cere mental coach Exclusiv
Daniel Bîrligea, ironizat după FCSB - Csikszereda: „El a fost underul la meciul ăsta! Orice antrenor îl scotea la pauză”. Se cere mental coach! FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Daniel Bîrligea (25 de ani) a rezistat doar 45 de minute în FCSB – Csikszereda 1-0. El a fost schimbat la pauză cu Mamadou Thiam, iar, la final, s-a ales cu critici dure din partea patronului Gigi Becali (67 de ani).

Daniel Bîrligea, ironizat după ce Gigi Becali l-a scos la pauză

Continuă eclipsa de formă a lui Daniel Bîrligea în SuperLiga. În 16 meciuri, fotbalistul brăilean a marcat doar 3 goluri și a oferit două assist-uri. Evoluția din partida cu Csikszereda l-a scos din sărite pe Gigi Becali, care l-a criticat aspru pe atacantul FCSB. Bîrligea nu a avut mari realizări și a rezistat pe teren doar până la pauză, când a fost înlocuit cu Mamadou Thiam.

ADVERTISEMENT

„La cum a jucat aseară, sincer, orice antrenor îl scotea la pauză. Bîrligea a fost ‘Under-ul’ (n.r. – râde împreună cu Adi Ilie). Fiecare mingea a dat-o la ei. Mă uitam la el și cred că toată lumea se aștepta să fie scos. Gigi Becali nu a făcut vreo mare inginerie, în sensul că mama, ce a inventat el. A văzut toată lumea.

E pierdut. E cu moralul la pământ. Are nevoie de goluri care să își revină. El are o problemă. Știa unde a venit. Probabil își imagina că vor veni și astfel de momente. Iar aici trebuie să demonstreze ce tărie de caracter are. 

ADVERTISEMENT

El e singurul număr 9 de la FCSB. Mare concurență nu are odată cu plecarea lui Alibec la Farul. Dar el, dacă nu demonstrează tărie de caracter, dacă nu reușește să se trezească, să iasă din perioada asta, va fi dificil pentru el și se va adânci în evoluții mediocre ca cea de aseară. Avem n exemple de la FCSB care au avut 6 luni bune sau un sezon bun și după aceea au plecat gratis”, a declarat Adrian Mutu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Analiză la sânge în perspectiva barajului cu Turcia

Daniel Bîrligea e pus sub lupă nu doar la FCSB, ci și la echipa națională. Atacantul în vârstă de 25 de ani este văzut drept titular în barajul Turcia – România, din 26 martie.

„E o problemă cu o lună și jumătate înainte de meciul cu Turcia. Are timp să își revină. Jucător foarte bun, puternic. A confirmat de atâtea ori. Și a mai fost în situații de genul. Și a dat goluri, a ieșit la rampă. E foarte important. E unul dintre puținii jucători din România care au acest profil de atacant de careu”, a declarat Mihai Stoichiță.

ADVERTISEMENT

Daniel Bîrligea are 7 selecții și două goluri la prima reprezentativă. „Toți am trecut prin perioade dificile, doar că perioadele dificile au durat foarte puțin. Asta e important. Toți atacanții trecem pe acolo. Nu înscriem o lună de zile sau nu jucăm”, a intervenit Adi Ilie.

„Important este nu doar ca el să iasă din tunel, să iasă și echipa din jurul lui. El a jucat bine când au jucat și ceilalți”, a adăugat directorul Comisiei Tehnice a FRF.

„De unul singur s-a văzut și la Zagreb că și-a creat singur golul. Dar la Bîrligea au predominat jocurile bune. Au mai fost 3-4 etape când nu a jucat, și-a revenit. Eu sper să revină din nou”, a continuat „Cobra”.

Are nevoie Bîrligea de mental coach?

„Până la urmă sunt de acord și cu un mental coach, care să îi readucă încredere. (n.r. – Are nevoie Bîrligea de un mental coach?) Ca profesionist spun așa. Sunt antrenori care au acest dar. Să aibă o comunicare cu tine prin care să te redescoperi ca jucător și să te remotiveze pentru ceea ce face”, a transmis Stoichiță.

SEMNAL DE ALARMA pentru Birligea la FCSB! AVERTISMENTUL lui Adi Mutu dupa 1-0 cu Csikszereda